Titus Gîrbea, Revista ABCJuridic: Domnule profesor, trebuie să constat ab initio că aveţi o întreagă carieră închinată istoriei şi cercetării. De ce aţi ales acest domeniu şi ce înseamnă pentru dumneavoastră istoria în general şi istoria românilor, în special?
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: Mi-am ales Istoria cu puţin timp înainte […]
ShareDe-a lungul istoriei, românii și sârbii au avut adesea o istorie comună. De la mijlocul secolului al XIX-lea obiectivul celor două popoare a fost obținerea independenței de stat față de Imperiul Otoman. În acest scop au urmărit să folosească disputele între Marile Puteri, care urmăreau să beneficieze de pe urma crizei orientale și […]
ShareProtestez împotriva faptului că revista “România Mare” din 1 aprilie 2016 a publicat un material scris de mine, fără a-mi fi cerut acordul.
Protestez împotriva preluării mai multor pagini dintr-o carte scrisă de mine, recent apărută, fără a menţiona titlul şi editura care a publicat-o.
Protestez împotriva intenţiei conducerii revistei “România Mare” de […]
Aceste cuvinte au fost rostite de regele Carol al II-lea în ianuarie 1938, într-un context istoric confuz și tensionat.
La sfârșitul anului 1937, România se afla într-o gravă criză politică. Principalele partide erau compromise în ochii electoratului, deoarece una au promis în campaniile electorale și altceva au făcut atunci când au […]
ShareStimate Domnule Profesor, sunteţi la curent, desigur, cu variantele de planuri-cadru pentru gimnaziu şi cu locul care i se rezervă istoriei ca disciplină de studiu în procesul de învăţământ. Istoriei i se menţine regimul umilitor de o oră pe săptămână, Latina este eliminată, disciplina Limba şi literatura română este redusă, şi ea, cu […]
ShareTitus Gîrbea: Domnule profesor, trebuie să constat ab initio că aveţi o întreagă carieră închinată istoriei şi cercetării. De ce aţi ales acest domeniu şi ce înseamnă pentru dumneavoastră istoria în general şi istoria românilor, în special?
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu: Mi-am ales Istoria cu puţin timp înainte de absolvirea […]
ShareP.P.: Stimate domnule Profesor IOAN SCURTU, cum consideraţi iniţiativa publicaţiilor Fundaţiei „Paul Polidor” pentru UNESCO de a vă promova ideile şi concepţia despre istorie, despre lume, alături de interviurile, editate de noi, cu personalităţi precum vedeta tv Marina Almăşan, analistul de politică externă Corneliu Vlad, actorii Eugen Cristea şi Tudorel Filimon, fostul ministru […]
ShareLa B1 TV, împreună cu Ion Cristoiu. Pentru cei interesați, puteți asculta aici
//inregistrari.b1.ro/view-dosar_de_politician-84.html
ShareÎn vara anului 2015, atmosfera politică din România a fost inflamată de inițiativa Guvernului vizând adoptarea Codului fiscal, care să prevadă reducerea TVA și creșterea salariilor. Votat de Parlament aproape în unanimitate, acest Cod a generat dispute, după ce președintele a refuzat să-l promulge, iar Partidulul Național-Liberal s-a „răzgândit” (în Parlament susținuse și […]
ShareDupǎ ce în octombrie 1962 am fost încadrat în funcţia de preparator la Facultatea de Istorie a Universitǎţii din Bucureşti, principala mea preocupare era sǎ mǎ specializez în istoria contemporanǎ a României. Frecventam Biblioteca Academiei, unde obţinusem permis la sala III (Fond Special) şi Arhivele Statului, urmǎrind sǎ-mi fac o imagine proprie despre […]
Share-
Articles
- iulie 2026
- martie 2026
- decembrie 2025
- octombrie 2025
- septembrie 2025
- august 2025
- octombrie 2024
- iulie 2024
- noiembrie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- mai 2022
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- martie 2020
- februarie 2019
- iunie 2018
- mai 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- iulie 2017
- martie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- octombrie 2015
- august 2015
- februarie 2015
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- decembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- aprilie 2013
- februarie 2013
- octombrie 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
-
Calendar
august 2026 L Ma Mi J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

