Cazul Gheorghe Apostol: De la prim-secretar al C.C. al P.M.R., la derbedeu politic

Ca urmare a acestei hotărâri, Plenara l-a ales pe Gheorghe Apostol în funcţia de prim-secretar al C.C., iar pe Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea şi János Fázekaş în cea de secretari ai C.C. al P.M.R.
Aceste hotărâri se înscriau pe linia deciziilor luate la Moscova, unde, după moartea lui Stalin, s-a hotărât despărţirea funcţiilor de partid de cele de stat. Ele au fost aplicate şi în celelalte ţări socialiste, care urmau cu fidelitate modelul impus de “fratele mai mare”.Alegerea lui Gheorghe Apostol în cea mai înaltă demnitate din cadrul Partidului Muncitoresc Român – singurul partid politic din România – nu a fost o surpriză. El era un vechi membru al P.C.R. (din 1934) şi colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. După 23 august 1944 a îndeplinit funcţii importante, precum cea de preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Ales membru al C.C. al P.C.R. la Conferinţa Naţională din 1945, a devenit membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în februarie 1948 şi al Secretariatului C.C. al P.M.R. în 1952
În noua calitate de prim-secretar al C.C. al P.M.R., Gheorghe Apostol a avut unele iniţiative pozitive, între care o mai mare deschidere spre elita intelectuală. Pe această linie se înscrie apariţia unor noi reviste literare („Steaua”, la Cluj, „Iaşul literar”, în capitala Moldovei), intrarea României în Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.), înfiinţarea Filarmonicii de Stat din Cluj ş.a.
Pe timpul mandatului său, Gheorghe Apostol s-a considerat locţiitorul lui Gheorghiu-Dej şi nu adevăratul lider al P.M.R. De aceea, când, în septembrie 1955, Gheorghiu-Dej a decis să reia conducerea partidului, Gheorghe Apostol nu numai că nu s-a opus, dar a fost întrutotul de acord. El însuşi avea să scrie că Gheorghiu-Dej „s-a sfătuit în prealabil cu mine. El mi-a demonstrat că este necesar să revină în această funcţie, fiindcă ne aşteptam la acţiuni neplăcute cu Hruşciov în relaţiile noastre de partid şi de stat şi trebuia să aibă un interlocutor pe măsură”[1]. Ca urmare, Plenara C.C. al P.M.R. din 30 septembrie – 1 octombrie 1954 l-a ales pe Gheorghiu-Dej în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R. Ca urmare, Gheorghe Apostol a rămas membru al Biroului Politic, fiind trecut în funcţia de preşedinte al Consiliului Central al Sindicatelor din România. În 1961 a devenit prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

 

Gheorghe Apostol a continuat să fie un susţinător fidel al lui Gheorghiu-Dej, care, la rândul său, îl aprecia pentru claritatea ideilor şi capacitatea sa organizatorică. O mărturie în acest sens este şi faptul că primul secretar a stabilit ca de fiecare dată când el lipsea din ţară, şedinţele Biroului Politic al C.C. al P.M.R. să fie conduse de Gheorghe Apostol. Pe această bază, el a ajuns la concluzia că îi va succede în funcţie lui Gheorghiu-Dej, în eventualitatea dispariţiei acestuia.

 

La 19 martie 1965, Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă, dar Plenara C.C. al P.M.R. l-a ales prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu. Congresul din 19 – 24 iulie 1965 a stabilit schimbarea denumirii Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român şi instituirea funcţiei de secretar general al C.C. al P.C.R., în care a fost ales Nicolae Ceauşescu. În 1969, Nicolae Ceauşescu a devenit secretarul general al Partidului Comunist Român, iar în 1974 preşedintele Republicii Socialiste România.

 

La Congresul din 1965, Gheorghe Apostol a fost ales în Comitetul Executiv şi în Prezidiul Permanent; la următorul Congres, din 1969, el nu a mai fost ales în Comitetul Central. A fost trecut la „munca de jos”, mai întâi ca director la Rezervele de Stat (1969 – 1975), după care a fost trimis departe de ţară, în America Latină, ca ambasador, mai întâi în Argentina, apoi în Uruguay şi Brazilia (1977 – 1988).
Evident că această marginalizare l-a afectat pe Gheorghe Apostol, care a început să adopte o atitudine tot mai critică faţă de Nicolae Ceauşescu. Secretarul general al P.C.R. a fost informat despre poziţia lui Apostol, drept care a decis rechemarea sa în ţară.
În drum spre patrie, Gheorghe Apostol s-a oprit la Londra, unde a acordat un amplu interviu postului de radio BBC, în care şi-a exprimat dezacordul faţă de politica lui Nicolae Ceauşescu, faţă de cultul personalităţii acestuia, care adusese România în pragul dezastrului. A pus condiţia ca acest interviu să fie dufuzat după moartea sa.

 

Întors în ţară, Gheorghe Apostol a luat legătura cu unii foşti activişti de partid marginalizaţi de Ceauşescu. A fost iniţiatorul „Scrisorii celor şase”, difuzată la 11 martie 1989 de posturile de radio BBC, Europa Liberă şi Vocea Americii, în care se făcea o aspră critică la adresa politicii lui Nicolae Ceauşescu. Scrisoarea, adresată „preşedintelui Nicolae Ceauşescu”, începea cu următoarele cuvinte: „În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată prin politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, ne-am hotărât să luăm poziţie. Ne dăm perfect seama că făcând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim de datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul actual, înainte de a fi prea târziu”.

 

„Semnatarii” scrisorii (am pus între ghilimele acest cuvânt, deoarece ea nu a fost efectiv semnată, ci doar însuşită) erau: „Gheorghe Apostol – fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor; Alexandru Bârlădeanu – fost membru al Biroului Politic şi preşedintele C.S.P. [Comitetului de Stat al Planificării], Corneliu Mănescu – fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Adunării Generale a O.N.U., Constantin Pârvulescu – membru fondator al P.C.R., Grigore Răceanu – veteran al P.C.R., Silviu Brucan – fost redactor-şef adjunct al <Scânteii>”.

 

Imediat după difuzare, „Scrisoarea celor şase” a constituit obiectul unei şedinţe speciale a Comitetului Politic Executiv, convocată de Nicolae Ceuşescu. Cu acest prilej, el a prezentat mai întâi situaţia lui Mircea Răceanu, care fusese arestat pentru activitate de spionaj în favoarea S.U.A. Redăm mai jos textul stenogramei acestei şedinţe din 13 martie 1989.
„Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român. La şedinţă au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Constantin Nicolae, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Andrei Ştefan, Bălan Radu, David Gheorghe, Giosan Nicolae, Gâdea Suzana, Ibănescu Neculai, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Toma Ioan, Totu Ioan, Ursu Ion.
Au fost invitaţi tovarăşii: Petrescu Barbu, Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu, Sârbu Ion şi Florescu Eugen.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi,
Este vorba despre două probleme pe care vii le prezint foarte pe scurt, pentru că vreau să fie cunoscute şi de membrii Comitetului Politic Executiv.
De altfel, despre prima problemă, vreau ca mâine să dăm şi un comunicat în presă.
Prima problemă este că organele noastre de securitate, cu procuratura, au reuşit să descopere o agentură străină. Spun <au reuşit>, pentru că la noi se crease impresia că suntem lăsaţi în pace şi că putem să dormim liniştiţi. Mai bine zis, pot să spun că am fost <gură cască>, cum se spune în limba română. Este vorba despre un măgar, ca să-i spun aşa, care lucra în Ministerul Afacerilor Externe şi conducea un sector în legătură cu ţările occidentale. Este vorba de unul, Răceanu. El a fost prins în flagrant delict şi pe urmă a recunoscut. A fost prins cu documente asupra lui, în momentul când vroia să le predea. El a recunoscut că lucra aşa din 1974.

Tov. Elena Ceauşescu: Din 1972.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu. A devenit agent al acestui serviciu din 1974. Este vorba de Statele Unite ale Americii. A recunoscut că a folosit toate relaţiile lui şi influenţele pe care le avea şi că strângea tot felul de informaţii şi documente din toate domeniile, dar îndeosebi din domeniul activităţii Ministerului Afacerilor Externe.
Noi avem Legea privind păstrarea secretului de partid şi de stat, dar s-a cam renunţat la respectarea şi la controlul respectării ei. În lege sunt prevederi clare, între care şi faptul că nimeni nu poate să cunoască decât documentele cu care lucrează şi că trebuie să le ţină închise. Acesta, încălcând legea, a profitat de relaţiile pe care le avea şi de prieteni şi a adunat diferite informaţii de la unii şi de la alţii.
A mai profitat de unele pălăvrăgeli, de faptul că unii vor să arate cât de atotştiutori sunt şi vorbesc vrute şi nevrute, la un pahar de vin sau în alte împrejurări, unde spun tot ce ştiu. Este, aşa cum spunea Eminescu, că <unii au universul în degetul lor mic>.
Din toate acestea trebuie să tragem nişte concluzii şi să luăm măsuri de a pune ordine, ca fiecare să cunoască tot ce trebuie în legătură cu păstrarea secretului de stat şi de serviciu.
Acest Răceanu este de mai mult timp arestat, dar el se află încă sub anchetă.
Am stabilit ca mâine, procuratura şi organele noastre de securitate să dea o informaţie în presă, ca să fie cunoscut acest lucru. Pe urmă va urma cursul normal al procesului, conform legilor noastre, conform prevederilor legii de trădare şi cu hotărârile pe care le vor lua organele noastre de justiţie.
Legat de aceasta aş dori să atrag atenţia şi cred că este bine să vedem şi organele de interne, şi de fapt toate organele şi toţi oamenii care se ocupă cu controlul acestei legi, că ei trebuie să fie strâns legaţi de securitate şi aprobaţi de securitate. Aşa prevede legea şi aşa este, de altfel, în toată lumea,
Aţi văzut cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii. Ministrul Apărării a fost verificat de C.I.A. şi de F.B.I. şi până la urmă Congresul nu l-a acceptat pentru că este beţiv, afemeiat şi are legături cu marile concerne militare.
Aşa că, în problema cinstei, noi am cam devenit <gură cască> şi am spus <lasă-l, săracul>. Ne mulţumim că unuia îi atragem doar atenţia, iar el continuă mai departe să facă ce vrea.
Deci va trebui să tragem nişte concluzii şi în legătură cu mentalitatea aceasta. Într-adevăr, de mult timp noi nu am avut probleme de această natură, dar asta nu înseamnă cu nu s-a desfăşurat activitatea de spionaj împotriva ţării noastre. N-am ştiut noi. Dar acesta nu este singurul caz. Unele activităţi din acestea îmbracă diferite forme. Cu mult timp înainte am avut un general în armată care se ocupa de aşa ceva. În 1968 a fost altul.
Noi am presupus că vom fi lăsaţi în pace.
Desigur, trebuie să tragă nişte concluzii şi organele noastre de securitate, şi să se tragă nişte concluzii în fiecare domeniu.
Eu trag concluzia că există o atitudine liberalistă, tot de încălcare a legii, în ce priveşte legăturile cu străinii, legături cu ambasadele.
Noi avem nişte prevederi foarte clare. Nimeni nu poate sta singur de vorbă cu un străin, adică trebuie să fie două persoane. Pe urmă, nimeni nu poate primi persoane străine fără aprobare. Luaţi regelementările şi citiţi-le! Trebuie să vedem şi cadrele şi trebuie să introducem ferm toate măsurile care se impun, în toate domeniile. Aşa se întâmplă în toată lumea şi nici noi nu putem să facem altfel.
Aceasta a fost prima problemă despre care am vrut să vorbesc.
A doua problemă se referă la câţiva vechi clienţi, ca să zic aşa, derbedei politici, declasaţi şi moral şi politic, faţă de care partidul a luat o serie de măsuri.
În primul rând este vorba de Brucan, este exclus mai de mult din partid şi care este agent al serviciilor străine.
Tov. Elena Ceauşescu: Este recrutat de mult de americani.
Tov. Nicolae Ceauşescu: S-a înhăitat cu Apostol, faţă de care am manifestat prea multă înţelegere. Aici vinovatul principal sunt eu care am crezut că, poate nu că o să se îndrepte, dar că o să-şi vadă de treabă. Până la urmă se vede că nu merită nici un fel de încredere şi îngăduinţă.
Un altul este Bârlădeanu, care în ultimii ani se transformase în vânzător a tot felul de lucruri. Lucra cu un grup de borfaşi şi de mai de mult timp se află în anchetă pe problema aceasta.
A apărut şi Corneliu Mănescu pe care, de asemenea, îl cunoaşteţi.
Tov. Elena Ceauşescu: Este vulnerabil la orice.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi au mers şi la Pârvulescu.
Aceştia au convenit ca împreună să se adreseze cu o scrisoare  preşedintelui României, dar trimisă Statelor Unite ale Americii, Angliei şi Franţei – sigur, folosind legăturile lui Brucan cu serviciile respective.
Cu unii dintre ei s-a stat de vorbă la partid, cu alţii la Ministerul de Interne şi, până la urmă, au recunoscut. Sigur că acţiunea ca atare…
Tov. Elena Ceauşescu: Este trădare.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici nu merită să se mai stea de vorbă pentru că, acţiunea ca atare este identică cu o acţiune de trădare.
Dar va trebui să clarificăm mai bine pe linie de partid. Sigur că, cei care sunt membri de partid, nu vor mai putea rămâne în partid. Dar vom vedea şi în raport de poziţia lor, va trebui să vedem ce prevede Constituţia, ce prevede legea, pentru că trădarea este trădare.
Tov. Elena Ceauşescu: Indiferent cine trădează, trădarea este trădare.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceştia s-au legat de tot ceea ce doresc agenţiile străine, începând cu faptul că se cheltuieşte mult pentru investiţii şi că nu ar trebui să se mai investească. Practic, toţi aceştia sunt o adunătură de declasaţi şi politic şi social şi moral şi te întrebi cum au putut aceştia ca, la un moment dat, să ocupe nişte funcţii.
Tov. Elena Ceauşescu: Şi au putut să ajungă la aşa decădere!
Tov. Nicolae Ceauşescu: Vom vedea după aceea la ce concluzii ajungem.
Ei au mai căutat să stea de vorbă ba cu unul, ba cu altul, este adevărat, tot în asemenea cercuri, adică tot cu unii de teapa lor.
Vor să aibă dreptul să aibă legături cu ambasadele străine.
Tov. Constantin Dăscălescu: Cu care?
Tov. Nicolae Ceauşescu: Îşi aleg stăpâni pe cei care îi plătesc mai mult! Nu se duc la bulgari, ci la cei care îi plătesc bine! Nu se duc nici la coreeni, nici la cubanezi. Probabil că ei sunt înconjuraţi de agenturile străine, însă se pare că au prins mult curaj după cele ce se întâmplă în Uniunea Sovietică.
Aţi văzut ce scrie un cetăţean în <Izvestia>? Că ar trebui să nu se bucure că îi laudă reacţiunea.
Ar trebui să trimitem aceasta şi la judeţe şi s-o facem mai pe larg.
Acestea au fost cele două probleme pentru care am vrut să facem această şedinţă. Sigur, prima problemă este un caz clar. În general, primul caz s-a încheiat.
Tov. Elena Ceauşescu: Însă trebuie trase nişte concluzii despre cum trebuie să păstrăm secretul de partid şi de stat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De aceea am vrut să atrag atenţia asupra acestor probleme şi să tragem şi nişte concluzii, adică să avem şi să luăm o atitudine mai fermă faţă de diferiţi palavragii, faţă de diferite elemente care ascultă tot felul de posturi străine. Trebuie să luăm o atitudine fermă. Pentru că nu trebuie să lăsăm pe nimeni să desfăşoare activitate împotriva intereselor socialismului şi poporului. A da dovadă de îngăduinţă înseamnă a face jocul cercurilor reacţionare străine, în detrimentul poporului român şi construcţiei socialiste – şi nu putem face aceasta!
Din aceste cazuri trebuie trasă concluzia aceasta şi de a avea o poziţie fermă, de demascare şi de combatere a lor în toate domeniile. Trebuie să fim mai activi şi în partid!
Eu am informat acum Comitetul Politic Executiv dar, aceasta fiind încă o problemă internă, nu trebuie să se discute asupra ei.
Cu aceasta, tovarăşi, ridicăm şedinţa”.
După cum se poate observa din această stenogramă, singurul care a făcut aprecieri a fost Nicolae Ceauşescu, din când în când intervenind şi Elena Ceauşescu. Ceilalţi membri ai CPEx s-au mulţumit să asculte informarea şi aprecierile secretarului general. Limbajul folosit de acesta amintea de anii ’50, când controlul de partid şi de stat asupra fiecărui individ era total. El a mers până acolo încât i-a calificat pe acei foşti activişti de partid care adoptaseră o altă atitudine decât a sa ca fiind „o adunătură de declasaţi politic şi social şi moral”.
Aşadar, Gheorghe Apostol, care, în 1954 – 1955, ocupase cea mai înaltă funcţie în conducerea P.M.R., a devenit, după 24 de ani, „derbedeu politic” – trădător, declasat moral şi politic.
Desigur, rivalitatea dintre cei doi lideri comunişti – Apostol şi Ceauşescu – a avut un rol important la ajungerea la o asemenea situaţie, dar nu mai puţin adevărat este că a existat şi o viziune diferită privind evoluţia României, mai ales după ce Gorbaciov a lansat teoriile sale privind perestroika. În timp ce Nicolae Ceauşescu era extrem de ostil faţă de iniţiativa liderului sovietic, Gheorghe Apostol considera necesară o reformare a socialismului, încetarea abuzurilor şi ilegalităţilor, respectarea Constituţiei, ieşirea României din starea de izolare internaţională în care ajunsese.
„Scrisoarea celor şase” s-a bucurat de o excepţională mediatizare în Occident, iar numele lui Gheorghe Apostol reapăruse în spaţiul public, ca un adversar al lui Nicolae Ceauşescu.
După înlăturarea dictatorului, la 22 decembrie 1989, autorii „Scrisorii celor şase” au cunoscut evoluţii cu totul diferite. Sliviu Brucan a devenit „ideologul” noului regim, făcând parte din conducerea Frontului Salvării Naţionale; Alexandru Bârlădeanu a fost invitat să participe la elaborarea Comunicatului către ţară al Consiliului FSN şi a ajuns preşedintele Senatului României; Corneliu Mănescu a fost cooptat în Consiliul F.S.N. şi a fost ales preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului României; Constantin Pârvulescu a relatat la TVR despre „istoricul” scrisorii şi conflictele sale cu Nicolae Ceauşescu.
Situaţia cea mai ingrată a avut-o Gheorghe Apostol. Considerându-se, şi fiind în mod real, un opozant al lui Nicolae Ceauşescu, el s-a considerat îndreptăţit să se implice în trasarea liniilor de evoluţie a statului român după fuga dictatorului. A venit în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 la Comitetul Central pentru a se alătura echipei care prelua conducerea ţării, dar nu a fost primit în sala în care aveau loc discuţiile privind constituirea F.S.N. Apoi a încercat să-şi exprime la TV adeziunea la revoluţie, dar nici aici nu a fost acceptat. Având în vedere faptul că era figura cea mai proeminentă din cadrul P.C.R. care „semnase” „Scrisoarea celor şase”, asemenea acte de respingere păreau a fi de neînţeles. O analiză mai atentă a situaţiei din 22 decembrie şi din zilele următoare conduce la concluzia că cel care a dat „cuvânt de ordine” ca Gheorghe Apostol să fie blocat de peste tot s-a numit Silviu Brucan, care s-a erijat în iniţiatorul şi autorul „Scrisorii celor şase”. În plus, a urmărit ca fostul prim-secretar al C.C. al P.M.R. să nu aibă posibilitatea de a vorbi despre anii în care Brucan a fost „mâna dreaptă” a lui Iosif Chişinevschi şi promova cu mult sârg principiul stalinist potrivit căruia pe măsura înaintării spre socialism, „lupta de clasă se ascute”, iar duşmanii trebuiau lichidaţi; pe această bază, mulţi adversari ai regimului au fost arestaţi, găsindu-şi sfârşitul în închisori. Din ideolog bolşevic, Brucan a devenit promotorul democraţiei de tip occidental, iar trecutul său era ocultat.
La rândul său, Gheorghe Apostol a rămas să-şi expună punctele de vedere într-o carte apărută în regie proprie.
Evoluţia lui Gheorghe Apostol constituie o mărturie elocventă a faptului că cei 45 de ani nu pot fi trataţi linear, că au existat mai multe „feţe” ale comunismului, care se cuvin a fi analizate şi cunoscute pe bază de documente.