Dupa 8 iunie 1930, principele Nicolae a redevenit un simplu membru al familiei regale, fara obligatii constitutionale (Magazin istoric, nr. 10/2000). Conform traditiei, a primit unele functii onorifice, precum aceea de inspector general al armatei si de presedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii. Pe buna dreptate însa, el se considera principalul partizan al restauratiei si de aceea pretindea ca regele Carol II trebuia sa-i fie recunoscator. Arogant, suveranul aprecia ca nu datora nimanui nimic, ca el îsi asumase riscul de a veni inopinat în România si a dicta restaurarea monarhiei. Carol II s-a înconjurat rapid de o camarila foarte activa, în frunte cu Elena Lupescu, prin intermediul careia urmarea sa se impuna în toate domeniile.
De la o batista…
Intre initiativele luate de camarila s-a numarat si confectionarea unor batiste cu efigia regelui Carol II, pe care erau obligati sa le cumpere toti militarii. Aflând ca în aceasta afacere era implicata o ruda a Elenei Lupescu, principele Nicolae i-a cerut regelui sa nu accepte vinderea batistelor. Iata cum relateaza el însusi discutia purtata atunci cu regele la Sinaia: „M-am asezat într-un jilt, cu fata spre Carol. I-am spus ca se vorbeste mult în popor despre aceste batiste ca despre o afacere murdara, l-am sfatuit sa fie extrem de atent, caci nemultumirea creste. Parca l-as fi atins cu un fier rosu; a început sa tipe la mine: ÇOare de ce sa nu aiba dreptul sa cumpere batiste cu portretul meu?È. Am crezut ca va avea un atac de cord: ÇEi bine, Carol, chiar eu am sa cumpar una!È. S-a calmat cât ai zice peste si, imprudent, m-a întrebat: ÇLa ce-ti trebuie?È. ÇCum la ce, sa-mi sterg mucii pe fata taÈ. A ramas tintit în scaun, iar eu i-am spus Çramas bunÈ si am plecat”.
Conform statutului Casei Regale, dupa 8 iunie 1930, Carol II devenise seful familiei domnitoare. Intre prerogativele sale se afla si aceea de a încuviinta casatoriile membrilor acestei familii. Principele Nicolae a cerut lui Carol sa aprobe casatoria sa cu Ioana Dolette. Suveranul n-a acceptat, deoarece – conform Statutului Casei Regale -, membrii acesteia nu se puteau casatori decât cu persoane apartinând unor familii domnitoare.
In fata acestui refuz, Nicolae si Ioana Dolette s-au casatorit, în secret, în ziua de 28 octombrie 1931, în localitatea Tohani din judetul Buzau. Aflând, Carol i-a cerut ministrului Constantin Argetoianu sa gaseasca o solutie pentru anularea casatoriei. Ministrul l-a chemat pe prefectul judetului Buzau cu registrul starii civile al comunei Tohani, a pus sa fie copiate toate paginile într-un alt registru, mai putin cea care certifica actul de casatorie a principelui Nicolae cu Ioana Dolette. Noul registru a fost depus la primaria din Tohani, iar pentru ca primarul care oficiase casatoria sa nu-si dea seama despre modificarea operata, el a fost destituit de ministrul de Interne si înlocuit cu un primar interimar. Registrul vechi a fost predat de Constantin Argetoianu regelui Carol.
Totusi, principele Nicolae – care-si scosese din timp o copie de pe registrul initial – a cerul recunoasterea casatoriei sale. In fata acestei situatii, regele i-a convocat la Sinaia pe primul ministru N. Iorga si pe alti membri ai guvernului, pentru a lua o decizie. Dupa discutii aprinse, provocate de N. Iorga, s-a hotarât sa se acorde principelui „un timp de gândire”; în acest scop sa plece, pe sase luni, în strainatate, oferindu-i-se 50 000 franci pe luna si 500 000 lei la plecare. Principele Nicolae a acceptat, mai ales ca si-a luat si sotia, iar la începutul lunii decembrie 1931 a plecat în Franta si de aici în Elvetia. In toate împrejurarile, principele Nicolae îsi prezenta sotia cu titlul „principesa a României”.
In ziua de 7 decembrie 1931, Tribunalul de Ilfov constata ca principele Nicolae nu a avut consimtamântul regelui pentru casatoria sa cu Ioana Dolette, drept care aceasta a fost declarata „inexistenta”. Dupa ce a petrecut patru luni în strainatate, la 9 aprilie 1932, principele Nicolae s-a înapoiat în tara, pentru a cere socoteala regelui. Dupa discutii tensionate si negocieri, la 11 aprilie, principele a acceptat sa plece din nou în strainatate pentru a-si „cauta sanatatea”. Impreuna cu sotia sa, principele Nicolae a vizitat mai multe tari europene, precum si S.U.A., cheltuielile fiind suportate de statul român.
La 24 septembrie 1933, Nicolae a revenit în România, participând la festivitatile prilejuite de semicentenarul Castelului Peles din Sinaia. In timpul paradei militare, principele a refuzat sa stea alaturi de Carol II, iar când secretarul regelui l-a invitat lânga suveran l-a înjurat, în auzul publicului. Dupa patru luni, la 24 ianuarie 1934, principele Nicolae a plecat din nou în strainatate, fara o motivatie oficiala, pâna la 17 aprilie acelasi an. In octombrie 1934 a participat, alaturi de Carol II la funeraliile regelui Alexandru al Iugoslaviei, sotul surorii lor Maria (Mignon), asasinat la Marsilia (Magazin istoric, nr. 10/1991). Din nou a ramas în strainatate, pâna la 26 aprilie 1935. La 10 Mai a defilat în fruntea Regimentului de artilerie grea prin fata regelui Carol II.
…la razboiul de sase ani
Aceasta comportare contradictorie se datora faptului ca principele se afla într-o situatie dificila: pe de o parte depindea din punct de vedere material de rege si de guvern, iar pe de alta parte i se refuza recunoasterea casatoriei sale cu Ioana. In timp ce se afisa în vazul lumii cu Elena Lupescu, fara a-si oficializa aceasta legatura, Carol dadea lectii de morala principelui Nicolae, a carui casatorie legala fusese anulata pe baza unui statut pe care, în practica, însusi suveranul îl calca în picioare. Nicolae îsi reprosa tot mai des faptul ca acceptase venirea lui Carol în tara si urcarea lui pe tron la 8 iunie 1930. Nu ezita sa o spuna public, fapt ce-l apropia de adversarii politici ai regelui, în primul rând de legionari. Potrivit unor surse, Nicolae i-ar fi finantat pe legionari; fapt este ca acestia au difuzat mai multe manifeste în care criticau camarila regala si mai ales pe Elena Lupescu, iar principele Nicolae era prezentat ca o victima a ei.
Dupa ce timp de sase ani acceptase situatia ambigua în care se afla principele Nicolae în cadrul familiei domnitoare, Carol II a decis sa taie „nodul gordian”: a cerut guvernului sa initieze demersuri energice pentru clarificarea pozitiei principelui Nicolae. Pe aceasta baza, în ziua de 2 martie 1937, Gheorghe Tatarescu, presedintele Consiliului de Ministri, l-a rugat, printr-o scrisoare, pe principele Nicolae sa lamureasca „o stare de lucruri care nu mai poate dainui, fara de serioase prejudicii pentru autoritatea si prestigiul dinastic”; preciza totodata ca guvernul nu putea consimti ca „titlul de principesa a României sa fie purtat împotriva formelor prescrise de Statutul Casei Regale”. Principele Nicolae era pus în fata alternativei: „Sau Altetea Voastra Regala va hotarî sa renunte la legalizarea acestui act pe care Majestatea Sa Regala si toate guvernele au refuzat sa-l considere valabil si atunci se vor înlatura toate neajunsurile unor raporturi neclare, sau Altetea Voastra vroieste sa persevereze în echivocul în care traieste azi, iar atunci renunta la toate drepturile si prerogativele pe care i le confera calitatea de membru al Familiei Domnitoare”.
Dupa multe staruinte din partea guvernului, care actiona în numele regelui Carol, principele Nicolae a raspuns la 9 aprilie 1937, prin doua scrisori identice, adresate suveranului si presedintelui Consiliului de Ministri: „Nu înteleg a ma abate nici de la legile morale ce-mi impun tinerea cuvântului dat; si nici de la îndemnul sufletului meu, deci va anunt categoric de intentia mea de a reface casatoria anulata”.
In aceeasi zi a avut loc sedinta Consiliului de Coroana, în urma careia – dupa o vie dezbatere – s-a dat publicitatii un comunicat prin care se anunta ca Altetea Sa Regala principele Nicolae înceteaza de drept de a mai face parte din familia domnitoare si pierde toate drepturile si prerogativele legate de aceasta calitate”. Pe aceasta baza, regele l-a autorizat pe fratele sau sa poarte numele Nicolae Brana. La rândul sau, Nicolae a declarat în scris ca se supune deciziei Consiliului de Coroana, va parasi tara în termen de 8 zile, nu va recurge la nici o manifestare publica, va primi suma de 500 000 lei lunar din partea guvernului.
Dupa o confruntare de sase ani cu fratele sau, printul Nicolae devenea un simplu cetatean, care a trebuit sa ia drumul exilului. Pentru a nu i se taia subventia, a fost nevoit sa se conformeze angajamentului luat de a nu desfasura activitati politice. A ramas însa cu o ura înversunata împotriva lui Carol II.
„A fost însa fratele si regele meu”
Dupa abdicarea lui Carol, la 6 septembrie 1940, principele Nicolae s-a adresat generalului Antonescu, exprimându-si dorinta de a reveni în România. Conducatorul statului a raspuns ca nu putea lua o hotarâre fara o analiza detaliata a situatiei, dar a dispus sa i se mareasca subventia acordata de statul român. Simtindu-se încurajat de atitudinea lui Antonescu, principele i-a adresat mai multe cereri, solicitând sa i se acorde gradul militar, sa poata reveni în tara, sa obtina mai multi bani etc. Vadit iritat, generalul Antonescu scria la 10 martie 1941 pe un raport privind solicitarile printului Nicolae: „Degenerat, ca si fratele sau. Daca i-as trimite bani, ar avea alta stare de spirit. Nu pot risipi însa banii contribuabililor pentru un dezonorat”.
In conditiile razboiului, maresalul Antonescu a decis sa-si stabileasca resedinta în palatul de la Snagov, apartinând principelui Nicolae. Initial principele s-a opus, dar apoi si-a dat con- simtamântul. La rândul sau, printr-o Inalta decizie, din 7 iulie 1942, maresalul Antonescu l-a autorizat pe Nicolae sa poarte numele de Nicolae de Hohenzollern, începând cu data de 10 iulie 1942.
In timpul razboiului, principele Nicolae s-a oferit sa faca demersuri în numele opozitiei pe lânga marile puteri Occidentale în vederea încheierii armistitiului, dar n-a primit mandatul solicitat din partea lui Iuliu Maniu. Dupa 23 August 1944 a sperat sa se reîntoarca în tara, dar evolutia evenimentelor nu i-a îngaduit, ocupantii sovietici neacceptând o eventuala întarire a familiei domnitoare din România. La rândul sau, regele Mihai nu dorea sa aiba alaturi de el un unchi capricios, cu pretentia de a-i da sfaturi.
Ramas în exil, principele Nicolae s-a preocupat de situatia din românia si de cunoasterea de catre opinia publica occidentala a tarii în care s-a nascut. A înfiintat la Paris un „Centru Român de cercetari”, a sprijinit editarea la Madrid a revistelor Libertatea Româneasca si Fapta, înfiintarea Editurii „Factum”, care a publicat mai multe carti în limba româna, a contribuit la constituirea Bibliotecii Române din Freiburg. In 1954 a pus bazele Uniunii Asociatiilor Române din Germania. Principele Nicolae a depus eforturi pentru unificarea sau macar realizarea unei colaborari între diversele organizatii politice ale exilului românesc, dar rivalitatile si ambitiile dintre lideri, contestarile si calomnierile reciproce au facut irealizabil acest obiectiv.
Desi Carol îi crease multe greutati, Nicolae a avut taria ca, în aprilie 1954, sa participe la funeraliile fratelui sau. gestul parea surprinzator, mai ales ca nici fosta sa sotie Elena si nici macar fiul sau Mihai nu au gasit de cuviinta sa-l conduca pe ultimul drum pe cel care fusese Carol II, regele României. Principele Nicolae si-a justificat astfel gestul sau: „Am venit la înmormântarea lui Carol, pentru ca am simtit ca era de datoria mea, desi l-am urât pe fratele meu mai mult decât orice pe lume. Carol a fost însa fratele si regele meu”.
In 1963 a încetat din viata sotia sa Ioana; disparitia fiintei pe care a iubit-o atât de mult l-a afectat profund.
In 1967 principele Nicolae s-a casatorit cu Thereza Fiqueira de Mallo, originara din venezuela. ajuns la vârsta senectutii, a decis sa-si scrie memoriile. A alcatuit un proiect vast, accentul fiind pus însa pe activitatea fratelui sau Carol, caruia i se rezervau capitole speciale: Tineretea lui Carol, Fuga la Odessa, Casnicia cu Zizi Lambrino si copilul nascut din aceasta casatorie, Legatura cu Mira Marcovici, Logodna cu Elena a Greciei, Nasterea lui Mihai la 7 luni, Lupeasca, Tautu etc.; Fuga îndragostitilor în strainatate etc. Unele capitole erau dedicate Regentei, venirii lui Carol, exilului sau. De asemenea, avea în vedere: Domnia lui Mihai. 23 August 1944, Abdicarea lui Mihai; Incapacitatea lui Mihai; Comportarea lui Mihai în exil; Gânduri despre comunism etc. nu a apucat sa realizeze decât o mica parte din cele propuse, între care capitolele privind perioada 1918-1936, publicate de Gh. Buzatu în colaborare cu Stela Cheptea si Sorin Pârvu, în 1991.
Principele Nicolae a încetat din viata în iulie 1977, fiind înmormântat la Lausanne, alaturi de sotia sa Ioana.
Share
If you enjoyed this article, please consider sharing it!
Ioan Scurtu
