Iuliu Maniu, Carol al II-lea şi Elena Lupescu

By ioanscurtu On 22 decembrie 2011 · Leave a Comment

Iuliu Maniu este cunoscut ca un om politic de o înaltă ţinută morală, apărător al regimului democratic, adversar al dictaturilor de orice fel. A desfăşurat o amplă campanie împotriva tendinţelor autoritare ale lui Carol al II-lea şi a regimului de autoritate monarhică, a condamnat camarila regală, mai ales amestecul Elenei Lupescu în viaţa politică. Totuşi, el a comis două greşeli fundametale în 1930, când era preşedintele Consiliului de Miniştri.Prima, în ziua de 6 iunie, la venirea lui Carol în ţară. În scrisoarea din 28 decembrie 1925, prin care îl anunţa pe regele Ferdinand că a decis să renunţe la calitatea de moştenitor al tronului, prinţul Carol se angaja să nu vină în ţară timp de 10 ani, iar după scurgerea acestui termen să se întoarcă numai cu autorizaţia suveranului.

În iunie 1930, nu se scurseseră cei 10 ani, astfel că prinţul încălca propriul său angajament. De asemenea, călătorise cu un paşaport fals, pe numele Eugène Nicolas, cu alte cuvinte încălcase legea privind regimul de trecere a frontierei de stat a Romaniei, fiind pasibil de pedeapsa cu închisoarea.Preşedintele Consiliului de Miniştri, care avea obligaţia de a impune respectarea angajamentelor şi a legilor ţării, nu numai că nu a luat măsuri în acest sens, dar a acceptat faptul împlinit. El s-a deplasat la Palatul Cotroceni, unde a discutat cu Carol probleme esenţiale privind instituţia monarhică. Deşi era limpede că prinţul venise pentru a ocupa tronul, înlăturându-l pe regele minor, Iuliu Maniu credea că-l va putea manevra şi obţine angajamente clare din partea acestuia. I-a propus intrarea în Regenţă şi asumarea a trei obligaţii scrise: îşi va reface căsătoria cu principesa Elena, nu va îngădui revenirea Elenei Lupescu în ţară, va respecta Constituţia României.

Carol a evitat un răspuns categoric, dar a declarat că nu el a intentat divorţ în 1928, ci principesa Elena; nu vedea cum s-ar putea interzice unui cetăţean român să se întoarcă în ţara sa; la urcarea pe tron va jura că va respecta Constituţia şi legile ţării.

Constatând că nu şi-a putut impune punctul de vedere, în dimineaţa zilei de 7 iunie, Maniu şi-a dat demisia din fruntea guverului, afirmând ca el jurase credinţă regelui Mihai, la 10 noiembrie 1928, şi nu voia să fie sperjur. Dar a doua zi, 8 iunie, luând cuvântul în Parlament, Maniu a susţinut proiectul de lege prin care lui Carol i se recunoştea calitatea de moştenitor al tronului şi, ca urmare, era proclamat rege. Astfel, prinţul Carol, cel care nu-şi respectase propriul angajament şi intrase fraudulos în ţară, a devenit regele Carol al II-lea, cu concursul hotărâtor al lui Iuliu Maniu.

A doua greşeală datează din august, când Elena Lupescu a venit cu trenul în ţară, fiind prezentată la graniţă ca fiind soţia ministrului Mihail Manoilescu, şi a coborât în gara Sinaia. Aflând, Iuliu Maniu s-a deplasat imediat de la Bucureşti la Peleş, protestând împotriva faptului că regele nu şi-a respectat angajamentul luat la 6 iunie. Carol nu a evocat faptul că, în acea zi, nu-şi luase nici un angajament, ci a susţinut că nu cunoaşte problema ridicată de domnul prim-ministru.

Deoarece Maniu stăruia în ideea că el era bine informat, Carol l-a chemat pe administratorul castelului, cerându-i să clarifice situaţia. Acesta a adus registrele cu personalul existent şi a constatat că la Peleş exista o femeie cu numele Elena Lupescu, spălătoreasă din comuna Baia, judeţul Suceava. Primind acest răspuns, Carol a ţinut să observe că nu era cazul ca regele României să se certe cu primul său ministru pentru o spălătoreasă. Maniu a acceptat afirmaţia lui Carol al II-lea şi a revenit în Capitală.

Elena Lupescu a stat câteva luni la Sinaia, după care a venit în Bucureşti, în vila din Aleea Vulpache, care a devenit „sediul central” al camarilei regale.

Nu ştim dacă a fost naivitate sau prea mare încredere în propria-i capacitate de manevră, dar este clar că intransigentul democrat Iuliu Maniu a fost excedat de tupeul lui Carol, cel cu care va avea de luptat din greu în anii următori pentru menţinerea regimului democratic în România.