Napoleon Bonaparte şi Uniunea Europeană

Despre activitatea lui Napoleon Bonaparte s-a scris foarte mult, cu simpatie, dar şi cu ură, cu detaşarea specifică istoricului, dar şi cu încrâncenarea politicianului. Cert este că Napoleon Bonaparte a marcat puternic istoria Europei şi chiar a lumii, a fost un lider excepţional, practician, dar şi vizionar. În timpul exilului său pe Insula Sfânta Elena, a evocat episoade din activitatea sa, „disecând” planuri de bătălii, câştigate, dar şi pierdute; prezentând relaţiile sale cu capetele încoronate ale Europei, cu Papa, cu generalii săi, dar şi cu oameni de rând; justificând legislaţia adoptată, precizând ce a dorit şi ce a rezultat; mândrindu-se cu construcţiile puse în operă, dar regretând că timpul nu i-a permis să le termine pe toate cele începute şi să le lanseze pe cele propuse; nu s-a sfiit să se refere la calităţile şi defectele sale ca om, ca şef de stat, ca militar, ca soţ etc.

Parcurgând cartea Memorialul din Sfânta Elena, publicată de Las Cases, mi-a reţinut atenţia relatarea despre viziunea lui Napoleon asupra modului de organizare a Europei.

În ziua de 24 august 1816, Napoleon a evocat războiul împotriva Rusiei, care ar fi trebuit să fie ultimul, după care urma să treacă la reorganizarea Europei:

„Pacea la Moscova desăvârşea şi încheia expediţiile mele războinice. Pentru marea cauză era sfârşitul hazardurilor şi începutul securităţii. Un orizont nou, lucrări noi urmau să se desfăşoare, pentru bunăstarea şi prosperitatea tuturor. Sistemul european era întemeiat; trebuia doar să fie organizat.

Satisfăcut în privinţa acestor mari probleme, liniştit din toate părţile, aş fi vrut şi eu un congres şi o sfântă alianţă (aluzie la alianţa realizată împotriva sa de suveranii Rusiei, Marii Britanii, Austriei şi Prusiei, la 25 martie 1815 – nota I.S.). Sunt idei care mi-au fost furate. În această reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat în familie despre interesele noastre şi am fi avut o altă greutate în faţa popoarelor.

Cauza secolului era câştigată; revoluţia era înfăptuită; nu mai rămânea decât să fie împăcată cu ceea ce nu distrusese. Or, această operă îmi aparţine, o pregatisem de multă vreme cu preţul popularităţii mele, poate. Nu contează. Deveneam arca vechii şi noii alianţe, mediatorul firesc între vechea şi noua stare de lucruri. Aveam principiile şi încrederea uneia, mă identificasem cu cealaltă; aparţineam amândurora; aş fi asigurat în mod cinstit partea fiecăruia: Gloria mea ar fi stat în echitatea mea”.

Las Cases scrie că, în continuare, Napoleon a enumerat ceea ce avea de gând să propună de la suveran la suveran şi de la suverani la popoare, conchizând: „Puternici cum eram, orice am fi voit să facem ar fi părut ca o faptă mare. Ne-ar fi adus recunoştinţa popoarelor. Astăzi, nu li se va mai părea de-ajuns ceea ce vor putea smulge şi nu vor înceta să fie neîncrezătoare şi nemulţumite”.

A trecut apoi în revistă propunerile pe care le-ar fi făcut „pentru prosperitatea, interesele, fericirea şi bunăstarea continentului. Ar fi vrut ca peste tot să fie aceleaşi principii şi acelaşi sistem: un cod european, o curte de casaţie europeană care să îndrepte greşelile pentru toţi, aşa cum la noi (în Franţa – nota I.S.) a noastră îndreaptă greşelile tribunalelor noastre. Aceeaşi monedă sub înfăţişări diferite, aceleaşi greutăţi, aceleaşi legi etc.

În acest fel, spunea el, în curând, Europa ar fi format cu adevărat un singur popor şi fiecare, oriunde ar fi călătorit, s-ar fi găsit tot timpul în patria comună.

Ar fi vrut ca toate râurile să fie navigabile pentru toţi; ar fi cerut comunitatea mărilor şi ca marile armate permanente să fie reduse doar la garda suveranilor etc.

În sfârşit, erau o mulţime de idei, cele mai multe noi, unele din cele mai simple, unele de-a dreptul sublime, asupra diferitelor aspecte politice, civile, legislative; despre religie, despre meserii, despre comerţ; cuprindeau totul.

Ideile formulate de Napoleon Bonaparte acum aproape 200 de ani sunt surprinzatoare prin actualitatea lor. Acum, la începutul secolului al XXI-lea, unele au devenit realitate, altele sunt încă la stadiul de deziderat. Evident, propunerile lui Napoleon se circumscriu unui anumit context istoric şi nu pot fi preluate ad-literam, dar ele ilustrează geniul creator al acestui ilustru înaintaş.