A fost Ion Antonescu un erou?

Regele Ferdinand l-a decorat pe maiorul Ion Antonescu în noiembrie 1916 cu Ordinul Mihai Viteazul, felicitându-l pentru patriotismul şi curajul dovedit în războiul pentru întregirea neamului. În 1919, locotenent-colonelul Ion Antonescu a obţinut o nouă astfel de decoraţie, cea mai înaltă oferită unui militar.

Din păcate, despre generalul şi apoi mareşalul Antonescu nu s-au putut şi nu se pot face aprecieri „fără ură şi fără părtinire“. El a fost o fire conflictuală. A intrat în conflict cu regele Carol al II-lea, apoi cu legionarii, cu comuniştii, cu sovieticii, cu englezii, cu americanii, cu regele Mihai, cu Maniu, cu Brătianu.

A intrat în război alături de Germania, pentru eliberarea Basarabiei şi a pierdut. A promovat o politică antisemită, mergând, în perioada septembrie l94l – octombrie 1942, până la Holocaust. Unii au reţinut numai această perioadă şi această politică, alţii reliefează faptul că la 23 august 1944, când Antonescu a fost arestat, în România trăia cea mai mare comunitate evreiască din Europa.

Cei învinşi nu au niciodată dreptate. Nu se discută, de exemplu, câţi evrei au fost ucişi în Uniunea Sovietică din ordinul lui Stalin, pentru că Uniunea Sovietică a fost învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial.

Nu se discută despre responsabilitatea guvernului englez, care nu a admis ancorarea vasului Struma în Egipt, iar acesta s-a scufundat şi câteva sute de evrei au murit înecaţi, pentru că Marea Britanie a fost învingătoare în Războiul Mondial. Exemplele ar putea continua.

Nu a venit încă timpul să putem răspunde categoric la această întrebare, dacă a fost Ion Antonescu erou. Învingătorii din 1945 continuă să-şi facă simţită prezenţa şi să susţină că numai ei au dreptate, dreptate pe care o impun celor învinşi. Iar România a fost învinsă, atât în războiul din Est, cât şi în cel din Vest, fapt confirmat prin Tratatul de Pace din 10 februarie 1947.

Poate cel mai important este faptul că românii au mentalitate de învinşi, chiar atunci când stau la masă alături de alţi semeni ai lor. Şi atunci cum să îndrăznească ei să spună altceva decât spun alţii, chiar atunci când este vorba despre istoria lor? Poate peste vreo 40-50 de ani, patimile vor dispărea şi lumea va fi uitat că a existat un al Doilea Război Mondial, dar ar afla că a trăit pe atunci un conducător al unui stat numit România cu numele Ion Antonescu. Şi ar fi curioasă să afle dacă a fost sau nu erou.