În data de 22 septembrie 2022 am participat la emisiunea Serviciul de Noapte realizată de Maria Țoghină. Cei interesați, puteți urmări emisiunea accesând linkul aici.
Nicolae Iorga a fost un “fenomen al naturii”, un om dăruit cu o capacitate intelectuală şi o putere de muncă absolut excepţionale. În cartea intitulată Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, publicată în 1934, N. Iorga afirma: “Eu nu am învăţat a ceti şi scrie: sunt lucruri care mi-au […]
Ion I. C. Brătianu – care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri timp de 12 ani, dintre care şase în vechiul Regat[1] şi şase în România Întregită[2] – a fost una dintre marile personalităţi din istoria poporului nostru. Activitatea sa pe plan intern a vizat dezvoltarea […]
Când, în august 1916, România a intrat în război alături de Antanta, din care făcea parte şi Rusia (împreună cu Franţa, Marea Britanie şi Italia) părea că Basarabia era abandonată, în favoarea eliberării Transilvaniei. Evoluţia evenimentelor internaţionale a făcut ca tocmai Basarabia să facă primul pas spre Marea Unire – cel mai important […]
Pentru a asculta interviul, click aici
Nicolae Titulescu ( 4 martie 1882, Craiova -17 martie 1941, Cannes), este o personalitate care a marcat nu doar epoca în carea trăit ci și cele opt decenii care au trecut de la moartea sa. Îi vom consacra emisiunea din această […]
Cu prilejul discutării bugetului pe anul 2021,”civiştii” au dezlănţuit un nou val de insulte şi calomnii împotriva Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi a membrilor săi. I-am numit „civişti”, pentru a-i deosebi de adevăraţii exponenţi ai societăţii civile. Aceşti „civişti” acţionează precum staliniştii anilor 1950, care au distrus economia, învăţământul şi ştiinţa […]
La 10 iulie 1917, în urma unei remanieri guvernamentale, Nicolae Titulescu a intrat în guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu, devenind titularul Ministerului de Finanţe.
În acel moment, România se găsea într-o situaţie dificilă: două treimi din teritoriul său era ocupat de armatele […]
În volumul IOAN SCURTU în slujba istoriei – îngrijit de prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu şi dr. Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica Sfântu Gheorghe şi Editura Ştefadina Bucureşti, 2020, 482 p. – am publicat un masiv studiu (pp. 43 – 328), intitulat Din istoria Arhivelor Statului/ Naţionale ale României. O experienţă personală (1991 -1996). […]
După realizarea Marii Uniri în 1918 se impunea organizarea alegerilor parlamentare pentru constituirea corpurilor legiuitoare în care să fie reprezentaţi locuitorii de pe întreg teritoriul României întregite. Acestea urmau a se desfăşura pe baza votului universal, înscris în Constituţie în iulie 1917, precum şi în Declaraţia Privind unirea Basarabiei din 27 martie 1918 […]
De autor
Generale
Istoria românilor de la începuturi până în 1920. Drumul spre Marea Unire, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2019, 707 p. + 8 hărţi Politică şi viaţă cotidiană în România în secolul al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2011, 490 p. Istoria românilor de la Carol I […]
-
Articles
- octombrie 2026
- iulie 2026
- martie 2026
- decembrie 2025
- octombrie 2025
- septembrie 2025
- august 2025
- octombrie 2024
- iulie 2024
- noiembrie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- mai 2022
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- martie 2020
- februarie 2019
- iunie 2018
- mai 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- iulie 2017
- martie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- octombrie 2015
- august 2015
- februarie 2015
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- decembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- aprilie 2013
- februarie 2013
- octombrie 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
-
Calendar
noiembrie 2026 L Ma Mi J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

