Idei în nocturnă – Pagini de Istorie: Luminile și umbrele portretului unui idol, Nicolae Titulescu. Invitat, prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Pentru a asculta interviul, click aici

Nicolae Titulescu ( 4 martie 1882, Craiova -17 martie 1941, Cannes), este o personalitate care a marcat nu doar epoca în carea trăit ci și cele opt decenii care au trecut de la moartea sa. Îi vom consacra emisiunea din această seară, la care avem invitat un excelent cunoscător al istoriei românilor, în încercarea de a prezenta imaginea unui personaj de foarte multe ori reprezentată fără nuanțe. Nu vom stărui asupra biografiei sale, vom spune doar că după strălucite studii de drept la Paris, s-a întors în țară și după o scurtă carieră de profesor la Universitățile de la Iași și București, s-a angajat în politică. A fost succesiv Ministru de Finanțe, Ministru plenipotențiar la Londra, dar a rămas în istorie mai cu seamă în calitatea sa de Ministru al Afacerilor Străine pe care a deținut-o mai întâi în perioada 1927- 1928 și apoi în toate guvernele ce au condus România între 1932 și 1936. Este desigur foarte cunoscut că Nicolae Titulescu a fost în două rânduri președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor, în 1931 și 1932.

Vom încerca, pe parcursul celor 50 de minute ale emisiunii să discutăm despre câteva dintre momentele politice care l-au avut în prim plan și în egală măsură să-i descifrăm complexitatea personalității.

Omul politic Constantin Xeni, un apropiat al lui Take Ionescu, dar și un exccelent memorialist, încearcă să facă un bilanț „ al vieți excentrice și agitate, în care s-au risipit ani de zile atâta inteligență, atâta talent, atâta zgomotoasă publicitate, atâta cheltuire de discursuri, de banchete și de bani” și se întreabă „la ce a folosit și ce a rămas, ca operă constructivă, de pe urma acestui bizar om politic?” În opinia sa la plus se situează consecvența cu care a militat pentru „ strânsa alipire a politicii noastre de alianța anglo- franceză, o politică bazată pe Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică. De asemenea el remarcă, în aceeași ordine de idei, permanenta preocupare a diplomatului pentru asigurarea granițelor noastre prin acțiuni menite a realizarea „ unei stânse solidaritîți a țărilor mărite prin război pentru a învinge o eventuală revanșă a Germaniei și Ungariei.” Eșecul strategiei politice a lui Titulescu a venit din cauze pe care Titulescu nu le putea anticipa pentru că, constată Xeni „înfrângerea catastrofală a Franței în mai 1940 n-o putea nimeni prevedea și nici alianța bruscă a Germaniei cu Rusia din august 1939. Ele nu erau în logica normală a unei minți sănătoase.”

Constantin Xeni crede că „alte trei principii ale politicii sale au fost însă rău inspirate: credința că, grație abilității sale, Rusia a renunțat la Basarabia, exagerata lui încredere în Liga Națiunilor și opunerea dârză a întoarcerea Habsburgilor.” Această din urmă poziție facilitând, în opinia memorialistului, unirea Austriei cu Germania nazistă.

Vom comenta aceste opinii detaliind de pildă tratativele și conținutul protocolului perfectat la 21 iulie 1936 la Montreaux,între Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov, protocol care cuprindea principiile de bază ale unui viitor tratat de asistenţă mutuală româno sovietic. Să mai menționîm că la 15 iulie 1935 Nicolae Titulescu a fost împuternicit de guvernul Tătărăscu să înceapă negocieri pentru încheierea unui tratat de asistenţă mutuală cu Uniunea Sovietică. La punctul trei era o prevedere care, în opinia lui Titulescu, era o recunoaștere indurectă a graniței pe Nistru între cele două țări: “Guvernul U.R.S.S. recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea guvernului regal al României, la fel cum guvernul regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în U.R.S.S. fără o cerere formală a guvernului U.R.S.S.”marele diplomat își justifică opțiunea, contestată în epocă, afirmând că: „Nu sunt comunist: n-am împărtăşit niciodată această doctrină. Consider însă că o apropiere pe tărâmul politicii externe cu U. R. S. S., care este aliata aliaţilor noştri, Franţa, Cehoslovacia şi Turcia, este cel mai bun mijloc de a permite tratatelor noastre existente de alianţe să-şi dea plina lor eficacitate. ”

Vom aborda și „chestiunea optanților” un subiect care s-a aflat în lumina reflectoarelor timp de șase ani începând cu 1922. Pe scurt, era vorba despre exproprierea cu despăgubire, ca urmare a reformei agrare din România, a moșiilor proprietarilor unguri care optaseră pentru cetățenie maghiară. Protagoniștii acestei înfruntări juridice au fost Nicolae Titulescu și contele Albert Apponyi. Conflictul s-a soluționat în 1928 după discuțiile purtate la Haga și Paris, optanții primind despăgubiri suplimentare față de expropriații români, fără însă ca ele să încarce bugetul României.

Așa cum spuneam la începutul aceste succinte prezentări a emisiunii vom încerca să descifrăm personalitatea lui Titulescu, încercând să-i facem un portret cât mai fidel, dar vom analiza și relațiile sale cu elita politică din țară și străinătate pentru a înțele mai bine debarcarea sa la 29 august 1936, pentru „ omogenizarea” guvernului condus de Gheorghe Tătărescu.

Nu în ultimul rând vom sublinia și viziunea titulesciană, surprinzător de actuală, privind viitorul Europei, cu referire la discursul ținut la Cap Martin, pe 11 aprilie 1937 în care afirma: „am susţinut întotdeauna că nu revizuirea frontierelor, nu deplasarea răului pe care-l constituie frontiera, ci spiritualizarea frontierei prin distrugerea piedicilor pe care ea le reprezintă va face fericirea naţiunilor.”