Când, în august 1916, România a intrat în război alături de Antanta, din care făcea parte şi Rusia (împreună cu Franţa, Marea Britanie şi Italia) părea că Basarabia era abandonată, în favoarea eliberării Transilvaniei. Evoluţia evenimentelor internaţionale a făcut ca tocmai Basarabia să facă primul pas spre Marea Unire – cel mai important […]
Share
Pentru a asculta interviul, click aici
Nicolae Titulescu ( 4 martie 1882, Craiova -17 martie 1941, Cannes), este o personalitate care a marcat nu doar epoca în carea trăit ci și cele opt decenii care au trecut de la moartea sa. Îi vom consacra emisiunea din această […]
ShareCu prilejul discutării bugetului pe anul 2021,”civiştii” au dezlănţuit un nou val de insulte şi calomnii împotriva Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi a membrilor săi. I-am numit „civişti”, pentru a-i deosebi de adevăraţii exponenţi ai societăţii civile. Aceşti „civişti” acţionează precum staliniştii anilor 1950, care au distrus economia, învăţământul şi ştiinţa […]
ShareLa 10 iulie 1917, în urma unei remanieri guvernamentale, Nicolae Titulescu a intrat în guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu, devenind titularul Ministerului de Finanţe.
În acel moment, România se găsea într-o situaţie dificilă: două treimi din teritoriul său era ocupat de armatele […]
ShareÎn volumul IOAN SCURTU în slujba istoriei – îngrijit de prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu şi dr. Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica Sfântu Gheorghe şi Editura Ştefadina Bucureşti, 2020, 482 p. – am publicat un masiv studiu (pp. 43 – 328), intitulat Din istoria Arhivelor Statului/ Naţionale ale României. O experienţă personală (1991 -1996). […]
ShareDupă realizarea Marii Uniri în 1918 se impunea organizarea alegerilor parlamentare pentru constituirea corpurilor legiuitoare în care să fie reprezentaţi locuitorii de pe întreg teritoriul României întregite. Acestea urmau a se desfăşura pe baza votului universal, înscris în Constituţie în iulie 1917, precum şi în Declaraţia Privind unirea Basarabiei din 27 martie 1918 […]
ShareDe autor
Generale
Istoria românilor de la începuturi până în 1920. Drumul spre Marea Unire, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2019, 707 p. + 8 hărţi Politică şi viaţă cotidiană în România în secolul al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2011, 490 p. Istoria românilor de la Carol I […]
ShareConferinţa păcii de la Paris, care şi-a început lucrările la 18 ianuarie 1919. Delegaţia română, condusă de Ion I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri5 a trebuit să constate că rolul decisiv îl avea „Consiliul celor patru“ (Woodrow Wilson – SUA, Georges Clemenceau – Franţa, Lloyd George – Marea Britanie şi Vittorio Emanuele Orlando […]
SharePerioada cuprinsă între 1815 şi 1920 este numită secolul naţionalităţilor. Acest secol s-a caracterizat prin afirmarea dreptului popoarelor la propria lor libertate, care impunea autodeterminarea şi formarea statelor naţionale.
Baza teoretică a acestei evoluţii a constituit-o Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată de Marea Revoluţie franceză din 1789, care prevedea: […]
ShareÎn Evul mediu, statele europene erau constituite pe baza principiului dinastic, monarhii respectivi disputându-şi teritoriile şi influenţa, fără a ţine seama de caracteristicile fiecărui popor şi de drepturile persoanelor care-l alcătuiau.[1] Acest principiu a fost contestat de Marea Revoluţie Franceză, care la 26 august 1789 a adoptat Declaraţia drepturilor omului şi […]
Share-
Articles
- iulie 2026
- martie 2026
- decembrie 2025
- octombrie 2025
- septembrie 2025
- august 2025
- octombrie 2024
- iulie 2024
- noiembrie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- mai 2022
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- martie 2020
- februarie 2019
- iunie 2018
- mai 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- iulie 2017
- martie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- octombrie 2015
- august 2015
- februarie 2015
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- decembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- aprilie 2013
- februarie 2013
- octombrie 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
-
Calendar
august 2026 L Ma Mi J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

