Istoria – știință și disciplină de învățământ după 1989
După decembrie 1989 s-a declanșat o furibundă campanie împotriva istoriei românilor, care semănă leit cu cea de la începutul anilor ‘50. Atacate au fost toate valorile naționale, de la Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul la Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu. Orice progres înregistrat de societatea românească era pus sub semnul întrebării, orice era național devenea blamabil. De parcă am fi trait într-o sub uitare, în afara lumii civilizate.
Totuși, în afară de spectacolul mediatic, acești “demitizatori” nu au produs aproape nimic. Cărțile “de la sertar” nu au apărut, pentru simplul motiv că ele nu existau. S-au publicat câteva cărți de propagandă fără substanță documentară, care semăna leit cu cele din vremea lui Roller. Temându-se că “ mesajul” lor va fi anulat de cei care, beneficiind de ridicarea cenzurii și de deschiderea arhivelor, vor publica lucrări de substanță, timp de un deceniu și mai bine atacul s-a îndreptat împotriva scrierii unui tratat de istoria românilor. Le era clar că publicarea acestui tratat va permite oricărui cititor (telespectator, radioascultător) să verifice și să compare afirmațiile “demitizatorilor” cu documentele concrete, utilizate într-o asemenea lucrare.
Se cuvine subliniat faptul că, istoricii autentici, cu rare excepții, nu au participat la acest spectacol, ci și-au continuat munca, în noul context politic, reușind să realizeze studii, monografii și chiar tratatul de istoria românilor. S-au publicat sute de volume de documente, de la cele medievale la cele din stricta contemporaneitate (privind cu deosebire anii 1945-1989), monografii consacrate unor personalități politice (regii României – Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea; șefi de partide și de guverne – Ion I. C. Bratianu, Alexandru Marghiloman, Octavian Goga, Iuliu Maniu, Ion Antonescu, etc), privind evoluția economiei naționale de-a lungul timpului, viața cotidiană, istoria culturii românești ș. a. În 2001 au apărut primele trei volume din Tratatul Istoria Românilor, care în 2008 au ajuns la IX. Astfel a fost cuprinsă toată istoria noastră de la începuturi până la 1948. Se poate afirma, cu certitudine, că din punct de vedere științific “demitizatorii” au suferit un lamentabil eșec, fapt ilustrat și de dispariția lor aproape totală din mass-media.
Din păcate, spiritul demolator, antinațional, a izbutit în învățămantul gimnazial și liceal. În primul rând prin desființarea obiectului Istoria României, existent în școala românească de la începuturile ei (primele decenii ale secolului al XIX-lea). În al doilea rând, prin reducerea numărului orelor de istorie, de la 2-3 câte existau înainte de 1989 la o oră și chiar jumătate de oră în 2009. Efectele acestei politici școlare se vor resimți pe termen lung, prin “mancurtizarea” elevilor (pierderea sentimentului național) iar în climatul politic actual nu se întrevede o șansă de îndreptare.
Este totuși reconfortant faptul că foarte mulți tineri se înscriu la facultățile de istorie (de stat sau particulare), că urmează forme superioare de învățământ – masteratul și doctoratul. Călătorind prin lume (mai ales SUA și Europa Occidentală) aceștia au realizat că, peste tot, istoria este prețuită și învățată, că se cultivă o autentică mândrie națională. Ca urmare, doresc și ei să fie considerați cetățenii unei Patrii, cu nimic mai prejos de semenii lor din alte țări.
Ioan Scurtu
Facebook
Comentarii recente
- Vasile la Note de lectură și considerații personale
- Mircea Ionescu la Istorie și actualitate: unitatea națională și „sacrificiul istoric”
- bmj.ro la FDGR-ul lui Iohannis, înfrânt în instanță de Cotidianul
- Marian la Un sfert de veac, trei constituții, trei regimuri (1923-1948)
- wikis.ro la „ENIGMELE ISTORIEI”