Veniturile si cheltuielile

48.838 – personalul auxiliar şi inferior,

41.728 – cel de intendenţa şi serviciu.

Conform recensământului din 1930, în întreprinderile industriale şi comerciale lucrau 75.593 iconari de birou şi comerciali, iar în întreprinderile de transport un număr de 38.235 funcţionari. O statistica din 1932 indică existenţa a 92.263 funcţionari la regiile şi casele autonome. Adunate, aceste cifre dau 490.202 funcţionari, fără cei ai judeţelor şi comunelor. Funcţionarii erau percepuţi ca o categorie care apasă cel mai puternic asupra bugetului, de aceea, în momentele de criza s-a procedat la reducerea salariilor prin sistemul curbelor de sacrificiu (din 1931, 1932 şi 1933).

Nivelul salariilor diverşilor funcţionari publici, conform Legii de armonizare a salariilor din iunie 1927, era următorul:

Ministerul	Salariul in lei
Ministerul Afacerilor Străine	9.257,60
Preşedinţia Consiliului de Miniştri	8.055,56
Ministerul Industriei şi Comerţului	6.294,27
Ministerul Apărării Naţionale	5815,38
Ministerul Lucrărilor Publice	5.638,44
Ministerul Agriculturii	5.438,59
Ministerul Justiţiei	5.194,35
Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale	4.409,98
Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor	3.791,45
Ministerul de Finanţe	3.416,83
Ministerul de Interne	3.162

Aceste date îşi au semnificaţia lor, dar pentru o mai bună înţelegere a uriaşelor discrepanţe existente între diferite categorii de salariaţi publici menţionam salariile unor înalţi funcţionari:

Funcţia	Salariul lunar in lei
Preşedintele Consiliului de Miniştri	60.000
Ministru	54.000
Subsecretar de stal	38.500
Ambasador	42.500
Prefectul Poliţiei Capitalei	28.000
General de Corp de Armata	53.500
General de divizie	35.000
Prim preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie	55.000
Patriarh	55.000
Mitropolit	42.500
Profesor universitar	17.000
Medic şef al Capitalei	18.000
Medic primar judeţ	12.000

Lista civila a regelui Carol al II-lea, stabilită în 1930, era de 40 milioane lei, adică de 3.333.333 lei pe luna, iar cea a principelui Mihai de 7 milioane, respectiv 583.333 lei lunar.

Desigur, numărul celor cu salarii foarte mari era mic; spre exemplu, în administraţia centrală existau 54 persoane (0,12% din total) care aveau salarii mai mari de 25.000 lei, în timp ce 77,44% primeau salarii sub 5.000 lei. Evident că aceste diferenţe se reflectau în nivelul de trai, în viaţa cotidiană a categoriilor respective.

Intelectualitatea era puţin numeroasă în România. Luând în calcul pe cei care aveau mai multe studii decât şcoala primară, situaţia se prezenta astfel, în 1930:

Gradul de instrucţie	Număr de persoane	%
Secundară	705.108	8,6
Profesională	262.231	3,2
Universitară	90.653	1,1
Alte şcoli superioare	42.354	0,5

În statisticile vremii, intelectualii erau cuprinşi în categoria funcţionarilor sau a burgheziei. Cel mai mare număr de intelectuali era reprezentat de cadrele didactice care, în general, aveau o situaţie materială mai buna comparativ cu alte categorii, în special cu muncitorii. Din rândul acestora se detaşau profesorii universitari. Iorgu Iordan aprecia în memoriile sale: „O catedra în învăţământul superior din România veche valora – acesta-i termenul exact – cât o moşie bună. cu avantaje în plus, faţă de aceasta. Căci, afară de „glorie”, posesorul ei se bucura de un frumos venit material, care era asigurat fără teama, pe care o avea moşierul, că o secetă sau altă întâmplare asemănătoare îl poate ruina”.

O categorie aparte o constituiau scriitorii; ei trăiau cu convingerea că reprezenta ceva, că slujba este degradantă, rolul lor fiind acela de a observa lumea. Ei frecventau unele cenacluri (cum erau Sburătorul condus de Eugen Lovinescu), dar mai ales cafenelele, cele mai renumite fiind Capşa şi Oteteleşnu. Scriitorii s-au bucurat de atenţia specială a reginei Maria care se dorea continuatoarea reginei Elisabeta (Carmen Sylva). precum şi a lui Carol al II-lea. Dar nu întotdeauna scriitorii primeau cu gratitudine facilităţile materiale ce le erau oferite. Spre exemplu, Carol al II-lea a înfiinţat, la Buşteni, Casa scriitorilor; aici, în fiecare vară veneau câteva zeci de scriitori, care aveau asigurată cazarea şi masa gratuit, timp de 15-20 de zile. Un scriitor-destul de mediocru – Simion Stolnicu nota la 12 iulie 1938: „Scriitorii mănâncă pe gratis porţii rotunjite şi se plâng că îi costă mult bacşişul. Cei ajunşi aici, prin multe insistenţe n-au în consecinţă, bani pentru un ţap de bere. Am mai trecut prin această penibilă situatie. Să mănânci nisetru într-un restaurant climatic, unde ceilalţi civili nu gustă apa şi să stai fără sondă pe masă!”