«În funcţia supremă, să fie ales, tovarăşul Nicolae Ceauşescu»

In prima jumatate a anului 1989 s-a pus in aplicare „principiul dominoului”, adica inlaturarea succesiva a regimurilor socialiste-totalitare din Europa. In Uniunea Sovietica au avut loc primele alegeri parlamentare in care candidatii nu aveau nevoie de aprobarea prealabila a Partidului Comunist pentru a fi inscrisi pe listele electorale.

Cutia Pandorei
Congresul Deputatilor Poporului, in noua structura, si-a inceput lucrarile la 25 mai 1989, fiind transmise in direct de televiziunea sovietica. Un deputat a propus ca mumia lui Lenin sa fie scoasa din mausoleul de langa Kremlin si inmormantata intr-un cimitir din Moscova. O asemenea propunere, care-l viza pe ideologul Partidului Comunist si fauritorul statului sovietic, era de-a dreptul senzationala. Mai multi deputati din Tarile Baltice au cerut cresterea autonomiei tarilor lor, contestand autoritatea absoluta a centrului aflat la Moscova. Un deputat rus s-a adresat balticilor cu intrebarea: „Ce-ar fi ca Rusia sa iasa din Uniune, daca de toate nenorocirile voastre voi pe ea o acuzati?” Lui Gorbaciov, proaspat ales in functia de Presedinte al Sovietului Suprem al URSS, i s-a parut ca intrebarea nu era decat „o gluma proasta”. Totusi, zarurile erau aruncate, iar dezagregarea Uniunii Sovietice avea sa se produca peste doar doi ani si jumatate. Un alt deputat a propus sa se elimine articolul 6 din Constitutia Uniunii Sovietice, care prevedea rolul de avangarda al PCUS. Propunerea nu a fost luata in discutie, dar ea a fost lansata si va deveni obiect de dezbatere in anul urmator. In mod cert, statul sovietic nu mai era un „monolit”, asa cum se acreditase timp de 70 de ani ideea.
Realitatea istorica demonstra ca, prin „perestroika” si „glastnosti” Mihail Gorbaciov a deschis „cutia Pandorei”; oamenii au inceput sa-si exprime propriile ganduri si chiar sa actioneze. In Georgia au izbucnit conflcite interetnice, iar la 8 aprilie 1989 trupele speciale ale Ministerului de Interne au intevenit in forta la Tibilisi, inregistrandu-se 20 de morti si mai multe zeci de raniti. In mai-iunie incidentele s-au extins in Uzbekistan, soldandu-se cu 99 de morti si peste 1000 de raniti. In zilele de 13-14 mai 1989, reprezentantii Fronturilor Populare din Tarile Baltice s-au intrunit la Talin, unde au adoptat o declaratie in care se afirma ca anexarea Estoniei, Letoniei si Lituaniei in 1940 de catre Uniunea Sovietica le-a distrus stabilitatea. A fost elaborat si un apel catre Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa, secretarul general al ONU si presedintele Gorbaciov prin care li se cerea sa condamne intelegerile sovieto-germane din 1939 – 1940, pe baza carora au fost anexate cele trei tari baltice.
Framantarile din Uniunea Sovietica au avut un puternic ecou in Polonia, unde sindicatul Solidaritatea a fost recunoscut de conducerea Partidului Muncitoresc Unit Polonez (comunist) ca partener de dialog. La 5 aprilie 1989 s-a incheiat un acord al „mesei rotunde” care prevedea: reorganizarea parlamentului, organizarea de alegeri generale, dreptul opozitiei de a depune candidaturi, de a edita ziare proprii si a avea acces la radio si la televiziune. Alegerile parlamentare din 4 – 18 iunie au fost castigate de opozitie, astfel ca PMUP si-a pierdut rolul de conducator politic al Poloniei.

In Ungaria, Partidul Muncitoresc Socialist Ungar (comunist) a pasit si el pe calea reformelor indicate de Gorbaciov. La 19 mai 1989, Károly Grósz declara ca partidul vrea „sa rezolve problemele socialismului nu pe cai administrative, ci pe cai democratice, in cadrul unui sistem multipartidist”. La 7 iunie s-a constituit Miscarea pentru o Ungarie Democratica, formata din circa 500 de intelectuali. Dupa modelul polonez, s-a organizat si in Ungaria o „masa rotunda”; la prima reuniune din 13 iunie, participand reprezentantii PMSU si ai 15 organizatii politice. Ziua de 16 iunie, cand Imre Nagy, conducatorul revolutiei din Ungaria a fost ucis a fost declarata „zi de doliu national”. La ceremonia de reinhumare a fostului premier din 1956 au participat presedintele Parlamentului, premierul Ungariei si alte personalitati oficiale. La festivitatile de la Budapesta au participat si reprezentanti ai exilului romanesc, care au facut declaratii impotriva regimului de la Bucuresti si au apreciat ca relatiile romano-ungare se puteau imbunatati prin aprecierea Transilvaniei ca un „spatiu de complementaritate” (nu ca unul apartinand exclusiv statului roman).

Miscari se inregistrau si in Cehoslovacia, unde, la 15 ianaurie 1989, a avut loc o mare manifestatie la Praga, in memoria lui Jan Palách, studentul care, in urma cu 20 de ani, isi daduse foc in semn de protest fata de interventia trupelor sovietice si a altor state ale Tratatului de la Varsovia in aceasta tara. Din ordinul guvernului, manifestatia a fost imprastiata prin interventia armatei.
Iugoslavia traia intr-o stare de tensiune ca urmare a amplificarii curentelor nationaliste si separatiste. In martie 1989 au avut loc primele ciocniri intre separatistii albanezi din Kosovo si fortele de ordine ale guvernului de la Belgrad.

Achitarea datoriei externe
Acest val de miscari politice atingea si Romania. In martie 1989 sase fosti activisti de partid au adresat o scrisoare lui Nicolae Ceuasescu prin intermediul posturilor de radio BBC si Europa Libera. In aprilie, profesorul Dinu C. Giurescu lansa la New York si Washington lucrarea The Rasing of Romania’s Past in care critica politica de sistematizare a oraselor promovata de Nicolae Ceausescu, prin care se distrugea trecutul Romaniei, citand si prezentand fotografii cu monumente istorice si de arta demolate in ultimii ani.
Politica promovata de Ceausescu dupa 1982 ii adusese la disperare pe romani. Pentru plata datoriei externe s-a fortat exportul, nu numai de masini si utilaje, dar si de produse de prima necesitate (ulei, zahar, faina, carne, etc), astfel ca romanii au ajuns sa se aprovizioneze pe cartele, dupa ratii stabilite de regim pentru o „alimentatie rationala”. Dar, chiar si asa, produsele alimentare lipseau din magazine, iar pentru procurarea lor orasenii trebuiau sa astepte la cozi interminabile ore in sir. Din motive de „economii” s-a procedat la „rationalizarea” gazului metan si a curentului electric, astfel ca cetatenii tremurau iarna de frig in apartamentele neincalzite, iar lumina se intrerupea uneori si din ora in ora.

Multi credeau ca acest sacrificiu se va incheia odata cu achitarea integrala a datoriei externe, act prin care Ceausescu afirma ca se asigura „deplina independenta si suveranitate nationala” si se va inceta cu amestecul „capitalistilor” in treburile interne ale Romaniei sub pretextul ca urmareau plata acestor datorii. La sfarsitul lunii martie 1989 s-a anuntat ca Romania si-a achitat intreaga datorie externa, iar la 18 aprilie, Marea Adunare Nationala a adoptat o hotarare prin care se interzicea „oganelor de stat, unitatilor de stat, cooperatiste si obstesti, precum si unitatilor bancare sa contracteze credite in strainatate”.
Vestea achitarii datoriei externe a fost primita cu un sentiment de usurare de cetatenii Romaniei, care sperau ca dupa sapte ani de economii si privatiuni viata lor va intra in normal, adica se va reveni la situatia din anii ’60-’70, cand piata era bine aprovizionata, iar gazul metan, benzina, energia electrica puteau fi utilizate fara nici un fel de restrictii.
Dar, Ceausescu a luat o decizie stupefianta: anume ca Romania sa devina din debitor un stat creditor, adica sa imprumute alte tari si sa incaseze dobanzi. In consecinta, a fost continuata politica de restrictii, aprovizionarea populatiei cu produse de prima necesitate, in primul rand alimente, a devenit si mai deficitara.

Intre propaganda si realitate
Facand abstractie de realitate, propaganda oficiala acredita ideea ca „sub conducerea inteleapta” a lui Ceausescu, Romania cunostea o dezvoltare continua, nivelul de trai era ridicat, grija fata de om se manifesta zi de zi si ceas de ceas. Desi Romania era izolata pe plan international, propaganda de partid sustinea contrariul, iar Ceausescu era o mare personalitate a lumii contemporane, care se bucura de un urias prestigiu pe toate meridianele globului.
O asemenea propaganda nu avea nici o credibilitate. Din contra, sporea revolta populatiei impotriva regimului si mai ales a lui Ceausescu. Prin intermediul posturilor de radio straine (mai ales BBC si Europa Libera, care nu erau bruiate) si a celor de televiziune din statele vecine (Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Republica Socialista Moldoveneasca) receptionate in anumite zone, romanii aflau despre reformele din Uniunea Sovietica, Polonia, Ungaria, despre sprijinul pe care statele Occidentale il ofereau acestor state, totodata erau indemnati sa se ridice impotriva dictatorului Ceausescu si sa impuna un regim democratic in Romania.
In toamna anului 1989 urma sa aiba loc Congresul al XIV -lea al PCR. Multi romani sperau ca Nicolae Ceausescu se va retrage sau nu va fi reales. Unii aflasera ca Ceausescu era bolnav de diabet si ca va sfarsi curand „de moarte buna”. Altii, sperau ca va ceda locul fiului sau, Nicu Ceausescu, pregatit special pentru a-i succede la conducere. Se zvonea ca Elena Ceausescu, devenita „Cabinetul nr. 2”, urma sa devina secretar general, iar Ceausescu sa devina presedintele PCR, o functie onorifica; era o perspectiva chiar mai sumbra decat cea existenta. In toate variantele, dorinta cea mai mare era inlaturarea lui N. Ceausescu din calitatea de secretar general prin nealegerea sa in aceasta functie la Congresul al XIV-lea al PCR.

O decizie fatala
Pe acest fond a avut loc, in ziua de 27 iunie 1989, sedinta Comitetului Politic Executiv prezidata de N. Ceausescu. Sedinta nu a durat decat 15 minute, avand pe ordinea de zi un singur punct: „Propunerea cu privire la realegerea, la Congresul al XIV-lea, a tovarasului N. Ceausescu in functia de secretar general al Partidului Comunist Roman.” Propunerea a fost facuta de Manea Manescu si subliniata cu „aplauze puternice, indelungate”. Vocabularul utilizat, expresiile ditirambice arata pana la ce cote ajunsese cultul personalitatii dictatorului, precum si rolul pe care-l indeplinea Comitetul Politic Executiv in anul 1989. Poate numai Stalin avusese parte de asemenea elogii din partea celor care trebuiau sa-i fie colaboratori, sa participe la luarea deciziilor, sa-si asume raspunderea pentru situatia dramatica in care se afla covarsitoarea majoritate a populatiei.
Redam stenograma sedintei, aflata in Arhivele Nationale ale Romaniei, fondul C.C. al PCR Cancelarie, dosar 50/1989.

STENOGRAMA
Sedintei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Din ziua de 27 iunie 1989
Sedinta a fost prezidata de tovarasul NICOLAE CEUSESCU, secretar general al Partidului Comunist Roman.
Au participat tovarasii: Bobu Emil, Ceusescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Constantin Nicolae, Dascalescu Constantin, Dinca Ion, Dobrescu Miu, Fazekas Ludovic, Manescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pana Gheorghe, Popescu Dumitru, Radulescu Gheorghe, Andrei Stefan, Balan Radu, Ceausescu Nicu, David Gheorghe, Fratila Ion, Gere Mihai, Ghitulica Maria, Giosan Nicolae, Gadea Suzana, Marina Mihai, Matei Ilie, Milea Vasile, Moga Ioachim, Muresan Ana, Pacoste Cornel, Petrescu Barbu, Postelnicu Tudor, Preoteasa Petre, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Szasz Iosif, Stefanescu Traian Ion, Toma Ioan, Totu Ioan, Ursu Ion.
Au fost invitati tovarasii: Barbulescu Vasile, Curticeanu Silviu, Sirbu Ion, Mitea Constantin.
Tov. Nicolae Ceausescu:
Tovarasi,
Am convocat aceasta sedinta, pentru ca la ordinea de zi a Plenarei Comitetului Central al P.C.R. este o problema, unde Comitetul Politic Executiv trebuie sa prezinte o propunere.
Are cuvantul tovarasul Manea Manescu.
Tov. Manea Manescu
Mult stimate si iubite tovarase Nicolae Ceausescu,
Mult stimata tovarasa Elena Ceausescu,
Stimati membri ai Comitetului Politic Executiv,
Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, care si-a inceput azi lucrarile, are la ordinea de zi, ca prim punct, masurile cu privire la convocarea celui de al XIV-lea Congres, la alegerea Comitetului Central si alegerea secretariatului general al partidului nostru.
In acest moment de insemnatate cardinala, pentru prezentul si viitorul tarii, va rog sa-mi ingaduiti, stimati tovarasi, sa fac propunerea, ce izvoraste din dragostea, respectul si recunostinta noastra, a membrilor Comitetului politic Executiv, a tuturor comunistilor, a clasei muncitoare, taranimii si intelectualitatii, a intregului popor, ca la Congresul al XIV-lea in functia suprema de secretar general al Partidului Comunist Roman, sa fie ales, ilustru ganditor si militant politic, care in cele sase decenii de continua si eroica activitate revolutionara, si-a dedicat intreaga viata, zi de zi, cauzei drepte a eliberarii sociale si nationale, a victoriei socialismului, a independentei si fericirii poporului roman, a colaborarii si pacii in lume, tovarasul Nicolae Ceausescu. (Aplauze puternice, indelungate).

Stimati tovarasi,
Este greu sa redai, in citeva cuvinte, uriasa dimensiune a stralucitei personalitati a marelui conducator, a titanicei activitati revolutionare, pe care tovarasul Nicolae Ceausescu, o desfasoara, in fruntea partidului si a tarii, pentru inaltarea si propasirea Romaniei socialiste, spre binele si fericirea intregii natiuni, care se impleteste organic si indestructibil cu insasi viata si lupta eroicului nostru partid comunist.
Intregul popor cunoaste si da o inalta apreciere si pretuire, rolului decisiv pe care tovarasul Nicolae Ceausescu, l-a avut si il are, in elaborarea si infaptuirea maretelor obiective ale edificarii societatii socialiste pe pamintul Romaniei, indeosebi dupa istoricul Congres al IX-lea, in rezolvarea problemelor complexe pe care le ridica, in fiecare etapa constructia noii oranduiri, asigurind mersul ferm inainte al tarii, pe calea socialismului si comunismului.
Avem convingerea ferma ca, totdeauna in frunte cu tovarasul Nicolae Ceausescu, eminent conducator clarvizionar, tara noastra nu se va abate niciodata, de la calea revolutionara a constructiei socialismului si comunismului, ca partidul nostru va aplica neabatut, principiile generale ale socialismului stiintific, la conditiile concrete ale Romaniei, va asigura infaptuirea exemplara a minunatelor planuri si programe, de dezvoltare economica si sociala, inaintarea ferma a patriei pe drumul luminos al socialismului si comunismului. (Aplauze si urale puternice, indelungate).

Actul politic, de insemnatate fundamentala, al alegerii tovarasului Nicolae Ceausescu, in functia de secretar general al partidului, reprezinta garantia sigura a continuitatii procesului de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate – cu poporul si pentru popor! (Aplauze puternice, indelungate). Sinteti, mult stimate tovarase Nicolae Ceausescu. Mandria, demnitatea si faclia revolutionara a partidului si poporului, care va urmeaza cu credinta si devotament nemarginit, in mareata opera constructiva, ce confera Romaniei un loc demn intre natiunile lumii, iar Dumneavoastra, iubite conducator, recunoasterea larga de Erou al Pacii, proeminenta personalitate a vietii politice mondiale, a miscarii comuniste si muncitoresti, inflacarat militant revolutionar pentru o lume mai buna si mai dreapta pe planeta noastra.
Sa ne traiti intru multi ani, tovarase Nicolae Ceausescu! (Aplauze si urale indelungate).
Tov. Nicolae Ceausescu:
Desi toti tovarasii au aprobat propunerea facuta aici de tovarasul Manea Manescu, totusi, conform regulilor democratiei de partid, intreb si pun la vot aceasta propunere, sau, ca sa respect statutul, daca sunt si alte propuneri?
Nu sint? (Nu).

Atunci sa supunem la vot aceasta propunere.
– Toti tovarasii sunt de acord. Nu este nimeni impotriva si nici nu se abtine nimeni. Deci, in unanimitate Comitetul Politic Executiv a hotarat sa faca aceasta propunere Plenarei Comitetului Central de astazi dupa amiaza. (Aplauze)
Nu doresc sa tin acum o cuvantare, vreau insa sa multumesc Comitetului politic executiv pentru incredere si sa-mi exprim convingerea ca, sigur, dupa Congres, cind partidul isi va da acordul, Comitetul Politic executiv, ca organ de activitate permanenta a Comitetului Central, va actiona in deplina unitate, cu toata hotararea pentru infaptuirea hotaririlor Congresului partidului, dar si pina atunci vom lucra in asa fel incit sa pregatim temeinic si sa asiguram desfasurarea in cele mai bune conditii a lucrarilor Congresului si adoptarea hotararilor sale. (Aplauze indelungate)
Va multumesc.
Cu aceasta ridicam sedinta.

Consecinte dramatice
Din perspectiva istorica aceasta hotarare s-a dovedit a fi nefasta atat pentru Romania, cat si pentru N. Ceausescu si colaboratorii sai. In timp ce in celelalte state socialiste se manifesta o tendinta de schimbare, de reformare, conducerea Romaniei ramanea anchilozata, incapabila de a se adapta noilor realitati. PCR nu numai ca nu era dispus sa se deschida spre societate, dar devenise tot mai conservator si izolat de viata reala. Pana la sfarsitul lui 1989, in celelalte state socialiste europene (cu exceptia Albaniei), partidele comuniste si-au modificat atat programul, cat si denumirea (devenind socialiste sau social-democrate), PCR si-a incetat de facto existenta la 22 decembrie 1989.

Liderii comunisti din celelalte state socialiste europene au inteles ca trebuie „sa faca un pas inapoi”, cedand locul altora mai tineri si dispusi sa intre in dialog cu societatea civila. N. Ceausescu a ramas pe pozitii socotindu-se indispensabil pentru „asigurarea inaintarii ferme a Romaniei pe calea societatii socialiste multilateral dezvoltate”. Aceasta atitudine a sa, avea sa genereze o ampla miscare populara care il va rasturna de la putere. Mai mult decat atat, N. Ceausescu a fost singurul lider comunist care a sfarsit in fata plutonului de executie (25 decembrie 1989).
La randul lor, cei mai multi dintre membrii Comitetului Politic Executiv, care la 27 iunie 1989 au intampinat cu „aplauze puternice” propunerea ca Nicolae Ceausescu sa fie reales in functia de secretar general al PCR aveau sa ispaseasca ani buni de inchisoare, sub acuzatia de „genocid” si „complicitate la genocid”.
Dar, mai presus de toate acestea se afla jertfa a peste 1.000 de romani care si-au pierdut viata in timpul revolutiei din decembrie 1989, pentru a inlatura regimul totalitar si a asigura revenirea Romaniei pe drumul democratiei.