Veniturile şi cheltuielile făceau parte din viaţa cotidiană. Pentru orăşeni, salariul era sursa de bază a veniturilor. Salariile medii se prezentau astfel in 1938:

Ramura
Salariul în lei
Industria extractivă
2.361
Industria alimentara
2.118
Industria artelor grafice
2.005
Transport şi depozitare
2.000
Profesiuni comerciale
1.974
Salariaţi necalificaţi
1.457
Industria pielăriei şi blănăriei
1.949
Industria varului, ceramicii şi sticlei
1.906
Industria textilă
1.904
Industria chimică
1.861
Industria metalurgică şi mecanică
1.799
Industria lemnului şi mobilei
1.771
Industria construcţiilor
1.752
Industria încălţămintei şi toaletei
1.71?
Profesiuni agricole
1.680
Industria artă şi precizie
1.600
Salariile cele mai mari se înregistrau în întreprinderile moderne, cu o productivitate ridicată, precum şi în cele în care munca era mai grea. De regulă, femeile şi copiii primeau un salariu mai mic decât bărbaţii, pentru aceeaşi muncă prestată. De exemplu, în 1922 în Braşov, la tipografia Antal, lucrătoarele primeau 40-60% din salariul muncitorilor, iar la Prima Fabrica de Bomboane femeile primeau 80% din salariul unui bărbat. La această fabrică, în acelaşi an, copiii (14-15 ani) primeau între 40 şi 60% din salariul unui muncitor.In primii ani de după război la salariile de bază se adăugau sporuri pentru chirie, veşminte, scumpete, deplasare, alocaţii pentru copii. Mulţi orăşeni aveau un lot de pământ, practicând agricultura, legumicultura, creşterea vitelor. Aproape fiecare gospodărie creştea pasări şi porci pentru consumul propriu, uneori chiar pentru vânzare. Datele statistice înregistrează faptul că locuitorii din Braşov aveau, în 1922, un număr de 650 boi, 1 545 vaci. 1 517 oi, 10 106 capre, 1 650 bivoli. 4 340 porci.Funcţionarii au cunoscut o spectaculoasă creştere numerică după 1918, ca urmare a modernizării aparatului de stat şi a necesităţilor resimţite de noile provincii, mai ales de Basarabia. Statutul funcţionarilor publici, votat de parlament în iunie 1923, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1924. Conform statutului, funcţionarii erau acei cetăţeni „care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil sau eclesiastic) la stat, judeţ, comună sau la instituţiunile ale căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului, sau consiliilor judeţene şi comunale”. Statutul prevedea un sistem unitar de încadrare şi promovare; funcţionarii se bucurau de inamovibilitate, aveau un program de 7 ore pe zi; nu aveau dreptul să declare grevă, nici să ia hotărâri cu caracter politic. Ei aveau drept de vot, dar nu puteau fi aleşi decât dacă demisionau din funcţie.

Neexistând o evaluare corectă a necesităţilor, la câţiva ani după Unire s-a constatat că numărul funcţionarilor era prea mare. Prin jurnalul Consiliului de Miniştri din 1 aprilie 1927 se hotăra reducerea numărului de funcţionari cu 25%; reducerea urma să se facă treptat, pe măsura ce se iveau vacanţe, prin demisii, deces sau destituire; se preconiza renunţarea la funcţionarii diurnişti. Deşi, toate partidele cereau reducerea numărului funcţionarilor publici, în fapt, atunci când ajungeau la guvernare, căutau să-şi plaseze un număr cât mai mare de partizani politici, sau rude ale liderilor, în posturi cât mai bine retribuite. Atunci când s-a ajuns în impas, guvernul naţional – ţărănist a decis, în mai 1933, crearea aşa-numitului cadru disponibil, în care erau trecuţi funcţionarii fără slujbă, dar care primeau 50% din salariul de bază. Numărul funcţionarilor pe ministere în 1934/1935 era următorul:

Ministerul
Nr. Funcţionarilor
Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor
80.181
Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor
43.582
Apărării Naţionale
34.989
de Interne
30.812
de Finanţe
22.765
de Justiţie
13.689
Agriculturii şi Domeniilor
12.076
Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale
7.765
Industriei şi Comerţului
1.682
Afacerilor Străine
437
Consiliul de Miniştri
43
   Din totalul celor 248.021 salariaţi:52.242- reprezentau personal administrativ,105.213 – personalul de specialitate,

48.838 – personalul auxiliar şi inferior,

41.728 – cel de intendenţa şi serviciu.

Conform recensământului din 1930, în întreprinderile industriale şi comerciale lucrau 75.593 iconari de birou şi comerciali, iar în întreprinderile de transport un număr de 38.235 funcţionari. O statistica din 1932 indică existenţa a 92.263 funcţionari la regiile şi casele autonome. Adunate, aceste cifre dau 490.202 funcţionari, fără cei ai judeţelor şi comunelor. Funcţionarii erau percepuţi ca o categorie care apasă cel mai puternic asupra bugetului, de aceea, în momentele de criza s-a procedat la reducerea salariilor prin sistemul curbelor de sacrificiu (din 1931, 1932 şi 1933).

Nivelul salariilor diverşilor funcţionari publici, conform Legii de armonizare a salariilor din iunie 1927, era următorul:

Funcţia
Clasa de salarizare
Salariul in lei
Prefect
20
19.500
Primar
21
21.750
Medic de circumscripţie
12
8.990
Medic de spital
11
8.060
Sora de ocrotire
5
4.100
Moaşa
2
2.700
Infirmier
1
1.680
Inginer chimist
10
7.260
Inspector şcolar judeţean
14
10.500
Învăţător definitiv
5
4.100
Profesor secundar definitiv
12
8.990
Comisar de poliţie
8
5.920
Sergent de poliţie
2
2510- 3.120
Director de postă
20
19.500
Oficiant de posta
8 - 10
5.950 - 7.360
Factor poştal
1 - 4
2.700 - 3.76Q
Avocat stagiar
8 - 10
5.950- 7.36Q
Maistru miner
3 - 5
3.120- 4.100
Salahor
1
2.700
Pe ministere, salariul mediu se prezenta astfel:
 

Ministerul
Salariul in lei
Ministerul Afacerilor Străine
9.257,60
Preşedinţia Consiliului de Miniştri
8.055,56
Ministerul Industriei şi Comerţului
6.294,27
Ministerul Apărării Naţionale
5815,38
Ministerul Lucrărilor Publice
5.638,44
Ministerul Agriculturii
5.438,59
Ministerul Justiţiei
5.194,35
Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale
4.409,98
Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor
3.791,45
Ministerul de Finanţe
3.416,83
Ministerul de Interne
3.162

Aceste date îşi au semnificaţia lor, dar pentru o mai bună înţelegere a uriaşelor discrepanţe existente între diferite categorii de salariaţi publici menţionam salariile unor înalţi funcţionari:

Funcţia
Salariul lunar in lei
Preşedintele Consiliului de Miniştri
60.000
Ministru
54.000
Subsecretar de stal
38.500
Ambasador
42.500
Prefectul Poliţiei Capitalei
28.000
General de Corp de Armata
53.500
General de divizie
35.000
Prim preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
55.000
Patriarh
55.000
Mitropolit
42.500
Profesor universitar
17.000
Medic şef al Capitalei
18.000
Medic primar judeţ
12.000

Lista civila a regelui Carol al II-lea, stabilită în 1930, era de 40 milioane lei, adică de 3.333.333 lei pe luna, iar cea a principelui Mihai de 7 milioane, respectiv 583.333 lei lunar.

Desigur, numărul celor cu salarii foarte mari era mic; spre exemplu, în administraţia centrală existau 54 persoane (0,12% din total) care aveau salarii mai mari de 25.000 lei, în timp ce 77,44% primeau salarii sub 5.000 lei. Evident că aceste diferenţe se reflectau în nivelul de trai, în viaţa cotidiană a categoriilor respective.

Intelectualitatea era puţin numeroasă în România. Luând în calcul pe cei care aveau mai multe studii decât şcoala primară, situaţia se prezenta astfel, în 1930:

 

Gradul de instrucţie
Număr de persoane
%
Secundară
705.108
8,6
Profesională
262.231
3,2
Universitară
90.653
1,1
Alte şcoli superioare
42.354
0,5

În statisticile vremii, intelectualii erau cuprinşi în categoria funcţionarilor sau a burgheziei. Cel mai mare număr de intelectuali era reprezentat de cadrele didactice care, în general, aveau o situaţie materială mai buna comparativ cu alte categorii, în special cu muncitorii. Din rândul acestora se detaşau profesorii universitari. Iorgu Iordan aprecia în memoriile sale: „O catedra în învăţământul superior din România veche valora – acesta-i termenul exact cât o moşie bună. cu avantaje în plus, faţă de aceasta. Căci, afară de „glorie”, posesorul ei se bucura de un frumos venit material, care era asigurat fără teama, pe care o avea moşierul, că o secetă sau altă întâmplare asemănătoare îl poate ruina”.

O categorie aparte o constituiau scriitorii; ei trăiau cu convingerea că reprezenta ceva, că slujba este degradantă, rolul lor fiind acela de a observa lumea. Ei frecventau unele cenacluri (cum erau Sburătorul condus de Eugen Lovinescu), dar mai ales cafenelele, cele mai renumite fiind Capşa şi Oteteleşnu. Scriitorii s-au bucurat de atenţia specială a reginei Maria care se dorea continuatoarea reginei Elisabeta (Carmen Sylva). precum şi a lui Carol al II-lea. Dar nu întotdeauna scriitorii primeau cu gratitudine facilităţile materiale ce le erau oferite. Spre exemplu, Carol al II-lea a înfiinţat, la Buşteni, Casa scriitorilor; aici, în fiecare vară veneau câteva zeci de scriitori, care aveau asigurată cazarea şi masa gratuit, timp de 15-20 de zile. Un scriitor-destul de mediocru – Simion Stolnicu nota la 12 iulie 1938: „Scriitorii mănâncă pe gratis porţii rotunjite şi se plâng că îi costă mult bacşişul. Cei ajunşi aici, prin multe insistenţe n-au în consecinţă, bani pentru un ţap de bere. Am mai trecut prin această penibilă situatie. Să mănânci nisetru într-un restaurant climatic, unde ceilalţi civili nu gustă apa şi să stai fără sondă pe masă!”

Share
 

One Response to Veniturile si cheltuielile

  1. Liviu N. spune:

    Foarte interesant … cred ca ar trebui inclus in lectura obligatori al parlamentarilor. mai ales raportul dintre profesorul secund, medic si comisar de politie sau numarul functionarilor publici din cadrul diverselor ministere si ma opresc doar la Ministerul Afacerilor Straine de exemplu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.