Aceste cuvinte sunt consemnate de regele Carol I în ziua de 21 septembrie 1914. Trecuseră două luni de la şedinţa Consiliului de Coroană în care propunerea sa ca România să intre în război alături de Puterile Centrale nu fusese acceptată, fapt ce-l determinase pe P.P. Carp să aprecieze: „ Sire, ţin să se constate că în ceasul cel mai grav pentru ţară Majestatea Voastră este părăsită de toate partidele şi de toţi sfetnicii ei la sfârşitul unei domnii închinată propăşirii naţionale”.
După Consiliul de Coroană, regele a discutat cu mai mulţi fruntaşi politici, cerându-le să facă propagandă în favoarea Puterilor Centrale. Aceştia i-au promis, dar nu au acţionat, astfel că valul de simpatie a românilor faţă de Antanta a devenit tot mai puternic. După o vizită la Castelul Peleş, I.G. Duca nota: „Regele era abătut, îmbătrânit şi încovoiat. Regina mi s-a plâns că prea l-am chinuit pe bătrânul nostru suveran şi cu greu îşi poate stăpâni indignarea împotriva soluţiei adoptate de Consiliul de Coroană”.După mai bine de 48 de ani de domnie, Carol I se vedea izolat şi în conflict cu opinia publică din România, drept care a decis să abdice. În ziua de 16 septembrie, el i-a cerut lui Basset, secretarul său particular, să pregătească textul prin care să aducă la cunoştinţa românilor această decizie.

Documentul avea următorul conţinut:

„Români!

Un puternic avânt naţional cere ca România să intre în război cu Austro-Ungaria spre îndeplinirea idealului visat de întregul nostru neam românesc.

Neputând a mă împotrivi acestui curent, în care văd o primejdie pentru ţară, nu-mi rămâne decât a încredinţa destinele mult iubitei noastre patrii unei Locotenenţe Regale.

O viaţă întreagă, închinată ridicării şi măririi scumpului nostru popor, va fi pentru el cea mai sigură chezăşie că inima mea n-a încetat şi nu va înceta niciodată de a bate pentru binele lui. Din tot sufletul, rog pe Atotputernicul să-l păzească şi să-l ocrotească”.

După cum se poate observa, Carol I nu intenţiona să abdice în favoarea principelui Ferdinand, moştenitorul legal al Coroanei, ci viza retragerea dinastiei de Hohenzollern, puterea fiind încredinţată unei Locotenenţe Regale. În acel context, când Europa era cuprinsă de flăcările războiului, exista pericolul ca România să fie aruncată într-o criză constituţională de proporţii, cu consecinţe dezastruoase.

Există, uneori, în istorie situaţii când moartea îl poate împiedica pe un om politic să facă o imensă greşeală care să-i afecteze grav întreaga operă. Un astfel de lider a fost regele Carol I, care n-a mai apucat să-şi ducă până la capăt acea nefastă decizie, deoarece a trecut la cele veşnice în ziua de 27 septembrie 1914.

Share
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.