Ionuţ Cojocaru
Ionuţ Cojocaru, conferențiar universitar, este unul dintre cei mai tineri şi valoroși istorici. S-a dedicat istoriei a României, precum şi a spaţiului otoman şi balcanic. Cunoscător al limbii turce, este unul dintre puținii români care au studiat în arhivele din Turcia, a adus contribuții substanțiale privind istoria acestei țări şi relațiile româno-otomane.
Cu Ionuț Cojocaru am colaborat din vremea studenției sale şi apoi în diverse activități profesionale şi științifice, inclusiv prin elaborarea în comun a unor comunicări prezentate la reuniuni științifice naționale şi internaționale, precum şi a lucrării monografice Ion I.C. Brătianu, București, Editura Enciclopedică, 2017, 323 p.
Cartea Turcia de la Atatürk la Erdoğan, publicată în 2016 la Editura Cetatea de Scaun din Târgoviște (229 p.) – rodul multor ani de cercetare şi reflecție – se înscrie printre abordările curajoase ale istoriei Imperiului Otoman din amurgul său, pe fondul căruia s-a impus Kemal Atatürk, făuritorul Turciei moderne, până în contemporaneitatea imediată Sunt prezentate reformele inițiate de Kemal Mustafa, devenit Atatürk, prin care a reușit să se detașeze de Imperiul Otoman, devenit „omul bolnav” al Europei, şi să construiască un stat laic şi modern de tip european, respectat şi implicat benefic în relațiile internaționale din perioada interbelică.
Atatürk a decedat la 10 noiembrie 1938, iar urmașii săi i-au respectat memoria – tablourile sale aflându-se şi astăzi în instituțiile publice şi private, precum şi în casele multor cetățeni turci – ducând mai departe opera sa. Liderul Turciei actuale, Recep Tayyip Erdoğan, este continuatorul lui Atatürk, dar promovează şi o legătură istorică cu Imperiul Otoman, mai ales în plan cultural, fapt reflectat în legăturile tot mai strânse cu statele din spațiul balcanic.
Am primit cartea cu dedicaţia:
„Destinul tumultuos şi alambicat al construcției Turciei./ De la fondatorul Republicii la președintele de azi,/ nostalgic al I. Otoman./ Cu prețuire, dl. prof. Ioan Scurtu./ Ionuţ Cojocaru”
Spirit dinamic, ancorat în realitățile zilelor noastre – prezent nu numai în revistele de specialitate, ci şi în mass media – Ionuţ Cojocaru a publicat recent o carte incitantă, intitulată Colonizatori în colonie, Suceava, Alexandria Publishing House, 2022, 511 p. Problemele abordate sunt extrem de variate: situația României – lideri politici, partide, alegeri parlamentare şi prezidențiale, economie, cultură şi societate; Turcia sub conducerea lui Erdoğan; 100 de ani de la Tratatul de la Trianon; conflictele internaționale şi poziţia guvernanţilor de la Bucureşti ş.a
În dedicaţia pe această carte autorul a scris:
Idei din prezent analizate/ cu argumentele istoricului. Cu prețuire, dl. prof./ IOAN SCURTU./ 27 – IX- 2022/ Ionuţ Cojocaru.
ShareIoan Scurtu
Facebook
Comentarii recente
- Vasile la Note de lectură și considerații personale
- Mircea Ionescu la Istorie și actualitate: unitatea națională și „sacrificiul istoric”
- bmj.ro la FDGR-ul lui Iohannis, înfrânt în instanță de Cotidianul
- Marian la Un sfert de veac, trei constituții, trei regimuri (1923-1948)
- wikis.ro la „ENIGMELE ISTORIEI”