La Editura Junimea din Iaşi urmează să apară până la sfârşitul acestui an cartea cu acest titlu.

Citez din Cuvânt explicativ:

 „Am cunoscut ce nu vor mai cunoaște/  Aceia ce în urma mea s-or naște”  scria Mihai Beniuc, astăzi un poet aproape uitat. Mă regăsesc în aceste afirmaţii.  M-am născut la mai puţin de trei luni de la sfărâmarea României întregite,  realizată – după multe şi grele jertfe – 1918. Când eu vedeam lumina zilei în comuna Dochia din judeţul Neamţ, marele geniu al poporului român, Nicolae Iorga, cădea răpus de gloanțe la marginea comunei Strejnic din judeţul Prahova.

La şapte luni după ce m-am ivit pe lume, România intra în războiul împotriva Uniunii Sovietice pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, ocupate de Armata Roşie în iunie 1940.  Aveam aproape patru ani când un avion de care atârna o năframă albă a zburat deasupra comunei Dochia anunțând încetarea războiului; toată lumea credea că România a încheiat pacea şi cei de pe front se vor întoarce acasă. Numai că războiul avea  să continue încă nouă luni în Vest. Am trăit anii când Iosif Visarionovici Stalin era prezentat ca „genialul conducător al tuturor popoarelor în lupta împotriva imperialismului”, dar şi vestea morții acestui „nemuritor” şi a aşezării lui în Mausoleul de la Kremlin, alături de Vladimir Ilici Lenin, pentru ca în 1956 să aflu că a fost scos de acolo, fiind vinovat de numeroase crime.

Am făcut liceul (numit școala medie)  cu zece clase şi cu note de la 1 la 5 după modelul sovietic,  facultatea de cinci ani şi pregătirea doctoratului în patru ani. Am plecat dintr-un sat „uitat de lume” şi am ajuns profesor la Universitatea din Bucureşti. Am susținut prima teza de doctorat de după 1948 despre istoria unui partid politic  – Partidul Ţărănesc. Am scris cea mai amplă monografie  (peste 1 000 de pagini) privind monarhia din România: Istoria românilor în timpul celor patru regi. 1866 – 1947, vol. I – Carol I, vol. II – Ferdinand, vol. III – Carol al II-lea, vol IV – Mihai I.

Sunt singurul coordonator al unui volum (VIII) al tratatului Istoria Românilor, care nu a fost (şi nu este) membru al Academiei Române.

Contribuțiile mele istoriografice – potrivit listei publicate în 2020 – cuprinde 41 cărți de autor, 44 – coordonator şi coautor, 108 – coautor.   La aceasta se adaugă circa 400 de studii şi articole științifice.

Am îndeplinit mai multe funcții, pe care m-am străduit să le onorez pe măsura înaintașilor: şeful Catedrei de Istoria Românilor, înființată de Constantin C. Giurescu; directorul general al Arhivelor Statului din România, având ca predecesori pe Bogdan Petriceicu Hasdeu, Dimitrie Onciul şi Aurelian Sacerdoţeanu; decanul Facultăţii de Arhivistică, pe care am înființat-o, reluând firul Şcolii de Arhivistică întemeiată de  Constantin Moisil; directorul Institutului de Istorie  N. Iorga, înființat de marele savant;  preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România,  avându-l ca înaintaş pe Gheorghe I. Brătianu etc.

Am cunoscut persoane cu un rol major în cultura şi politica românească de la mijlocul secolului al XX-lea şi începutul celui de-al XXI-lea. Mi-am expus punctul de vedere  la congrese, conferințe şi simpozioane pe teme de istorie şi de arhivistică desfășurate pe patru continente.

De-a lungul timpului,  am prezentat  în interviuri, articole de presă şi chiar în unele cărţi  anumite momente trăite de mine. Am beneficiat de volume omagiale în care  au fost evocate aspecte din viaţa şi  activitatea mea[1]. Cred că – la cei peste 80 de ani – a venit momentul să realizez o lucrare unitară, cu povestiri adevărate. Am urmărit să prezint  nu doar viața unui om, ci şi o istorie a acelor vremuri – de la obiceiuri şi viață cotidiană, la evoluţia societăţii în ansamblul ei, cu bune şi cu rele.

M-am referit la ceea ce am văzut şi am trăit, cu percepția mea de atunci, dar am considerat necesar să includ şi unele precizări privind realitatea atestată documentar, care nu-mi era cunoscută la vremea respectivă, pentru ca cititorii să poată realiza că între istoria vizibilă (propagandistică) din acei ani şi cea reală (studiată ştiinţific) este, adesea, o mare discrepanță. Astfel vor înțelege cum a trăit şi s-a realizat profesional  generaţia mea.

Cartea va avea circa 600 de pagini, fiind structurată pe următoarele capitole:

I. De la copilărie la maturitate;

II. Student la Istorie;

III. Coleg cu foștii profesori;

IV. Lector universitar;

V. Conferențiar universitar;

VI. Urmărind, ca istoric, prăbușirea unui regim politic.

Sper ca cititorii,  mai ales  foştii mei studenţi şi profesori, precum şi cei interesați de istoria recentă, să aibă parte de o lectură plăcută şi instructivă.

[1] Omagiu istoricului Ioan Scurtu. Coordonator Horea Dumitrescu, Focşani, Editura D.M. Press, 2000 (822 p); Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Cristina Păiuşan-Nuică (coordonatori), Iluzii, teamă, trădare şi terorism internaţional = 1940. Omagiu Profesorului Ioan Scurtu (vol. I – 534 p.; vol. II – 597 p.), Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010; In Honorem Prof. univ. dr. Ioan Scurtu la 70 de ani. Redactor coordonator Gheorghe Dumitroaia, Piatra Neamţ, Editura „Constantin Matasă”,  2010, 76 p.; O viaţă în slujba Istoriei. Ioan Scurtu la 75 de ani. Volum editat de Corneliu-Mihail Lungu şi Mihai Nicolae, Bucureşti, Editura Ştefadina, 2015, 640 p.; Ioan Scurtu în slujba istoriei. Volum îngrijit de Corneliu-Mihail Lungu şi Ioan Lăcătuşu, Sfântu Gheorghe – Bucureşti, Editura Eurocarpatica şi Editura Ştefadina, 2020. 472 p.

Share
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.